Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Papa la Strasbourg și în Turcia

Sfântul Părinte a făcut două călătorii internaționale într-o singură săptămână. Marți, 25 noiembrie 2014, papa a mers la Strasbourg, la Parlamentul European și la Consiliul Europei. Vineri, 28 noiembrie 2014, Sanctitatea sa a ajuns în Turcia, pentru o vizită pastorală de trei zile.

Vizita la Strasbourg a fost cea mai scurtă vizită papală din istorie, cu o durată de 3 ore și 50 de minute și a fost caracterizată de absența oricărui eveniment pastoral, liturgic sau religios. Papa a preferat să păstreze claritatea scopului acestei călătorii, vizitând doar instituțiile europene. Vizita a reprezentat un moment de reflecție asupra situației actuale a Europei, atât de schimbată de la ultima călătorie a unui pontif la Strasbourg: cea a lui Ioan Paul al II-lea, în 1988.

În scurtul mesaj sub formă de autograf pe care l-a scris în Cartea de aur a Parlamentului European, papa declara referitor la viitorul Europei: "Pentru a merge spre viitor este nevoie de trecut, de rădăcini profunde, de curajul de a nu se ascunde în fața prezentului și a provocărilor acestuia". În discursul prezentat la Consiliul Europei, pontiful a mulțumit membrilor adunării parlamentare, "pentru angajamentul depus și contribuția adusă păcii în Europa, prin promovarea democrației, drepturilor omului și a statului de drept". Papa a continuat spunând că slujirea reciprocă trebuie să constituie cheia de boltă a misiunii Consiliului Europei, în favoarea păcii, libertății și demnității umane".

Cu o durată de trei zile, vizita papei Francisc în Turcia a avut o puternică amprentă ecumenică și interreligioasă. Ea a avut loc la invitația președintelui Republicii Turcia, a patriarhului ecumenic Bartolomeu I și a episcopilor catolici.

Vineri, 28 noiembrie 2014, papa s-a aflat la Ankara, unde a vizitat mausoleul lui "Kemal Atatürk", apoi a mers la Palatul Președinției, unde s-a întâlnit cu președintele și autoritățile.

Sâmbătă, 29 noiembrie 2014, suveranul pontif a plecat spre Istanbul, unde a vizitat Muzeul "Sfânta Sofia" și moscheea "Sultan Ahmed". A urmat apoi sfânta Liturghie la catedrala catolică "Duhul Sfânt" cu predica papei Francisc, rugăciunea ecumenică în biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe" și întâlnirea privată cu patriarhul Bartolomeu I la Palatul Patriarhiei din Istanbul. În cadrul momentului de rugăciune pentru unitate, Sfântul Părinte a declarat că "a fi frați în speranța lui Cristos cel înviat este un har, dar și o răspundere".

Duminică, 30 noiembrie 2014, papa a celebrat sfânta Liturghie în capela Delegației Apostolice din Istanbul, după care a asistat la Liturghia din biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", urmată de binecuvântarea ecumenică și semnarea unei declarații comune, în care se amintește de interesul comun pentru unirea cât mai urgentă a celor două Biserici, de grija pentru situația din zonele unde sunt persecutați creștinii sau sunt războaie și de promovarea dialogului cu islamul.

Au fost a V-a și a VI-a călătorie apostolică, după cele efectuate în Brazilia, Țara Sfântă, Republica Coreea și Albania. A șaptea călătorie apostolică internațională va avea loc în perioada 12-19 ianuarie, în Sri Lanka și Filipine.

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Parlamentul European este o instituție legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă prin scrutin direct odată la cinci ani. Alături de Consiliul Uniunii Europene și de Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. Parlamentul este compus din 766 de membri.

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională care reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene, precum și alte state din centrul și estul Europei.

* * *

Republica Turcia
Suprafața: 780.580 km2
Populația: 75.627.384
Capitala: Ankara
Religii: musulmani (aproape 100%), catolici de rit roman, armean, sirian și caldeean (aproximativ 53.000)
Ziua națională: 29 octombrie (aniversarea declarării Republicii)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat