Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Familia, dar și speranță

Masa părinților, cine poate uita masa părinților, grija mamei ca totul să fie cald și gustos, precum și bucuria tatălui, atent să poată oferi copiilor din vinul cel bun, "bunuțul", așa cum îl alinta...

Care păstor n-ar avea grijă de turma sa?! Asemenea familiei adunate în jurul mesei aburind de prospețimea mâncării pregătite cu iubire, Dieceza de Iași și-a adunat marea familie a familiilor în jurul mesei Cuvântului și a Euharistiei. Nu a fost nuntă, și nici botez, ci a fost a doua Întâlnire Diecezană a Familiilor. S-a întâmplat la Bacău, Parohia "Sfântul Nicolae", în ziua de 23 august.

Încă de dimineață, asemenea copiilor înainte de binecuvântatul prânz, fiecare familie prezentă și-a căutat cu grijă un loc, de unde să poată sorbi cu atenție din primul fel, cateheza despre familie, darul și speranța lui Dumnezeu, a Bisericii și a societății, hrană împărțită cu multă atenție și delicatețe de către PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de București. Acesta avea să fie doar un aperitiv, pentru că porția consistentă urma să se primească în cadrul sfintei Liturghii concelebrată de cei trei episcopi prezenți, PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și PS Cornel Damian, înconjurați cu multă bucurie de către preoți ai diecezei, dar și de marea și bogata familie a familiilor diecezei.

Și pentru că o întâlnire atât de familială nu putea să se termine doar cu un "prânz", s-a trecut la discuții, de altfel, ca orice masă care îi adună în jur pe părinți și copii, loc al comunicării, al împărtășirii bucuriilor și necazurilor.

După-amiază au avut loc discuțiile pe ateliere. Teme precum "Familia, realitate naturală", coordonată de pr. Călin Sechelea, din Eparhia de Cluj-Gherla, "Căsătoria și fecunditatea", prezentată de Asociația "Familia și Viața", "Teologia trupului", teologia implementată de către sfântul Ioan Paul al II-lea, subliniată cu mare profesionalism de fam. Marius și Ileana Maier de la Cluj, "Familia și munca", muncită de pr. dr. Felician Tiba, "Familia, suferința și iertarea", propusă de către Eugenia Dămătar, masterand la Institutul Pontifical "Ioan Paul al II-lea", studii despre Căsătorie și Familie din Roma, și nu în ultimul rând, o temă dragă tuturor, "Familia, leagănul vocației", prezentată de PS Petru Gherghel, toate acestea au avut rolul de a mări și mai mult bucuria întâlnirii, constituind în același timp o ocazie inedită de îmbogățire reciprocă.

O valență aparte au avut mărturiile care au presărat concluziile atelierelor. Intervenind pe rând, fie familia cu trei copii, fie cea cu șapte copii, fie tânăra care a voit să împărtășească povestea ei de viață, cu toții au trezit, în același timp, interes, dar și o mare emoție.

Avem misiunea nobilă de a susține familia, de a o ajuta în momentele ei dificile, de a o ajuta să completeze iubirea ei limitată cu iubirea veșnică a lui Dumnezeu. Avem nevoie de familie așa cum organismul are nevoie de aer. Ne trebuie familia pentru că fără ea, nici societatea, nici Biserica și nici o altă ființă de pe acest pământ nu-și poate motiva rațiunea de a fi. În ea, în familie, Dumnezeu a găsit spațiul cel mai potrivit pentru a ne învăța ce înseamnă iubirea care duce la viață, mai mult, în ea, iubirea este viața, iar viața este iubirea.

Într-o lume în care familia și iubirea, liantul care o unește, se denaturează din ce în ce mai mult, Dieceza de Iași a decis s-o adune din nou în jurul mesei, s-o asculte, s-o încurajeze, s-o mângâie și să o îmbrățișeze... pentru că Dieceza de Iași prețuiește familia!

Pr. dr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat