Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* V. Ghiuzan (jud. Iași). "Sunt născut la Adjudeni, iar tătăl meu a avut un frate preot (Alexandru) Iosif Ghiuzan care a murit la Mărgineni în 1978. Părintele Alexandru, cum îi ziceam noi, a fost foarte apropiat de fericitul ep. Anton Durcovici. Imediat după arestarea episcopului, pr. Alexandru a adus la tata două cutii de carton în care se aflau haine preoțești spunând că sunt ale ep. Anton Durcovici și să le păstreze cu mare grijă în camera de curat. Eu, copil fiind, vara când părinții erau la câmp, îmbrăcam hainele în ascuns și mă uitam în oglindă să văd cum îmi stă. După aceea le împătuream cu grijă și le așezam la locul lor să nu se știe că am umblat. Acestea s-au întâmplat când eu aveam vreo 10 ani. Mai târziu, s-au pierdut ori s-au folosit în alte scopuri... N-am mai găsit nimic..."

Ne bucurăm împreună cu dv. că ați îmbrăcat hainele unui episcop martir. Ne pare rău că nu s-au păstrat. Acum ar fi fost de un mare folos.

* Pr. Anton Bișoc (Voievodeasa). Am primit și materialele legate de fer. ep. Anton Durcovici. Acestea vor fi publicate în această revistă sau în Almanahul "Presa Bună" 2015.

* Petre Jicu (Prăjești). Vă mulțumim pentru poezia dedicată fer. ep. Anton Durcovici. Redăm două strofe în care se găsește ideea pe care ați dorit s-o transmiteți: "Cu multă recunoștință / Admirăm a sa credință. / Cât de mult a suferit / De la ea nu s-a clintit. // Chinuit prin pușcărie / Și-a păstrat credința vie. / Suferind mulți ani-n șir / Și-a dat viața ca martir".

* Cristina Koch Smeu (Piatra Neamț). Vă mulțumim pentru gândurile trimise! Redăm câteva rânduri din poezia dv. Fie ca evenimentul din 17 mai să ne dea un nou impuls în trăirea vieții creștine! "A treia zi de la sărbătoare! / ... Neprihănitei Zămisliri / Ți-ai dat și ultima suflare, / Dintre zăbrele, spre libertate, senin / Cu credință și iubire. / În ruga binecuvântată de mamă, / Maria, preasfânta Fecioară, / Cu lacrimi sfinte-n priviri... / În miracol, pe un suflet mare, / Fericit, ce șoptește, / Cu pas înrobit și uscat de zăvor / Al prigoanei comuniste, fără onoare. // Binecuvântează-ne, părinte! / Episcop Durcovici Anton".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat