"Doamne-ajută!"

Se spune că modernitatea a început spre mijlocul zilei de 15 septembrie 1830, atunci când a pornit din Liverpool, spre a ajunge peste câteva ore la Manchester, primul tren personal cu orar determinat. De atunci imprevizibilul a fost exclus în mare măsură, iar omul s-a abandonat din ce în ce mai mult calculelor. Astfel, în zilele noastre, parcă nimic nu mai este de acceptat în afara calculelor reci ale tehnologizării. Nu mai pleacă sau nu mai soseşte la timp un avion sau alt mijloc de deplasare, "e revoltător!" Stresul - molima actuală - este cauzat de orice dereglare a mecanismului. Dacă însă, contrar atitudinii generalizate, cineva afişează un fel de resemnare cu tentă de relaxare, spunând fie că nu te poţi pune cu vremea, fie cu Dumnezeu, atunci când i-au fost date peste cap planurile, nu este cu nimic mai înţelept, de vreme ce Dumnezeu este confundat cu o forţă ce nu poate fi supusă calculelor umane şi atât.

Până şi cei care înainte de a porni la drum rostesc un "Doamne-ajută!" au intenţia de a şi-l face favorabil pe Dumnezeu (ca să nu spunem de subordonare) pentru realizarea planurilor proprii. Şi atunci, într-o astfel de lume, toată planuri şi calcule, mai există loc pentru raportarea la voinţa divină? Cum să mai spună omul "modern" din toată inima "facă-se voia ta" în Tatăl nostru?

Pr. Cristian Chinez