Fericita Speranţa a lui Isus

Maica Speranţa a lui Isus (30 septembrie 1893 - 8 februarie 1983) a fost beatificată sâmbătă, 31 mai, în cadrul sfintei Liturghii celebrată la sanctuarul Iubirii Milostive din Collevalenza (Perugia-Italia). La celebrarea din Italia a participat şi un grup de pelerini români, fiind prezenţi şi PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă.

Duminică, 15 iunie, solemnitatea Preasfânta Treime, la ora 16.00, s-a celebrat în catedrala din Iaşi o Liturghie de mulţumire pentru beatificarea Maicii Speranţa.

Numeroşi credincioşi au participat la acţiunea liturgică de mulţumire prezidată de PS Aurel Percă, împreună cu Mons. Alois Fechet, pr. Fernando Manni, superior al Comunităţii Fiilor Iubirii Milostive, şi de alţi patru părinţi concelebranţi; au fost prezente Slujitoarele Iubirii Milostive şi mulţi credincioşi din Asociaţia Laicii Iubirii Milostive din Barticeşti, copii şi tineri din diferite parohii ale diecezei.

În cadrul predicii, părintele Fernando a amintit cele trei calităţi din viaţa creştină a Maicii Speranţa, pe care papa Francisc le-a scos în evidenţă în scrisoarea sa apostolică pentru beatificare: "Ca martoră a blândeţii lui Dumnezeu mai ales faţă de cei săraci, ca fondatoare a două Congregaţii de viaţă consacrată (Slujitoarele şi Fiii Iubirii Milostive) şi ca promotoare a sfinţeniei în sprijinul clerului diecezan".

Predicatorul a amintit acţiunea ei bogată ca ucenică a Iubirii Milostive, citind din Jurnalul ei: "...Eu trebuie să fac astfel încât oamenii să-l cunoască pe Dumnezeu nu ca un Tată jignit pentru nerecunoştinţele fiilor săi, ci ca pe un Tată bun care caută în toate felurile să consoleze, să ajute şi să-i facă fericiţi pe fiii săi; îi urmăreşte şi îi caută cu o dragoste neobosită ca şi cum nu ar putea fi fericit fără ei". Dumnezeu este un Tată care iartă, se îndură şi aşteaptă cu răbdare pe fiul risipitor.

Viaţa Maicii Speranţa a lui Isus a fost o alergare spre sfinţenie. Din inima ei izvorau des îndemnuri, precum: "Fiica mea, devino sfântă!" Îndemnul la sfinţenie nu era adresat doar persoanelor consacrate, ci şi laicilor, mirilor, tinerilor, copiilor şi tuturor celor pe care-i întâlnea: "Sfinţiţi-vă, fiii mei, eu mă voi ruga pentru ca voi să vă sfinţiţi".

Această umilă creatură, care s-a născut într-o familie foarte săracă, prima dintre nouă fraţi, şi-a dedicat toată viaţa în favoarea persoanelor nevoiaşe, pe care le sprijinea cu bani, hrană, haine, şi cărora le dăruia din timpul şi din eforturile ei. Îi ajuta pe toţi cu ce putea: găzduia familiile fără locuinţă, se îngrijea de soldaţii răniţi şi epuizaţi, fără să facă vreo deosebire între ei în privinţa naţionalităţii sau a crezului politic.

Înfiinţând Congregaţia Fiilor Iubirii Milostive, fericita Speranţa a lui Isus a voit să arate o atenţie deosebită faţă de preoţii diecezani, mai ales de cei în vârstă, de care se îngrijea cu generozitate. Aşadar, era "o adevărată mamă, cu o predilecţie aparte faţă de cel care suferea în privinţa sănătăţii şi faţă de cel care trecea prin dificultăţi".

În încheierea reflecţiei, predicatorul a evidenţiat actualitatea mesajului fericitei Speranţa a lui Isus, amintind ceea ce cardinalul Angelo Amato spunea la predica beatificării la sanctuarul Iubirii Milostive din Collevalenza: "Nu râvniţi la funcţii înalte, ci lăsaţi-vă atraşi de cele modeste. Nu vă consideraţi pe voi înşivă înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui răul pentru rău; aveţi în vedere să faceţi bine înaintea tuturor oamenilor... Viaţa să fie o alergare spre sfinţenie, pentru că lumea are mereu nevoie de persoane sfinte, care să ştie să învingă răul cu binele".

La sfârşitul sfintei Liturghii, pr. Alois Fechet a mulţumit PS Aurel Percă pentru că a prezidat această solemnă Liturghie şi apoi, Preasfinţitul, luând cuvântul, a mulţumit lui Dumnezeu că în marea sa bunătate continuă să dea Bisericii sale exemple de sfinţenie care iluminează şi îmbogăţeşte în continuare întreaga omenire.