Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Invocație pentru pace

Pentru a face pace este nevoie de curaj

O întâlnire istorică a avut loc la Vatican, în seara solemnității Rusaliilor, la 8 iunie. Papa Francisc, Mahmoud Abbas, liderul Palestinei, Shimon Peres, președintele israelian, și patriarhul ortodox de Constantinopol, Bartolomeu, au făcut o rugăciune pentru pace, în special pentru Orientul Mijlociu.

Invitația surpriză a întâlnirii de rugăciune pentru pace a celor doi lideri și a reprezentanților celor trei mari religii monoteiste - creștinismul, iudaismul și islamismul - a fost lansată de papa Francisc în timpul călătoriei din mai în Iordania, Israel și Palestina, la doar câteva săptămâni după eșecul din ultima rundă de negocieri asupra păcii din Orientul Mijlociu, mediate de SUA.

Papa Francisc, în întâlniri private, i-a salutat pe cei doi președinți la reședința de la "Sfânta Marta". Rugăciunea din Grădina Vaticanului, care a ținut două ore, a inclus texte din Vechiul și Noul Testament și, pentru prima dată, din Coran. Acestea au fost rostite și cântate în ebraică, arabă, engleză și italiană și s-au axat pe tema păcii.

Așa cum a subliniat și papa, întâlnirea nu a fost una politică sau de dialog interreligios. El i-a găzduit pe cei doi oficiali, împreună cu zeci de prelați din cele trei religii, "acasă" la el, la Vatican, doar pentru "o invocare pentru pace în Țara Sfântă, în Orientul Mijlociu și în toată lumea". O definiție exactă a întâlnirii a fost cea dată de pr. Pierbattista Pizzaballa, OFMConv., custodele din Țara Sfântă: "O invocație comună, în care nu se roagă împreună, ci stau împreună pentru a se ruga".

Pontiful le-a spus lui Abbas și Peres că "pentru a face pace este nevoie de curaj, mai mult decât pentru a face război". El a definit curajul ca "dorința de a spune da întâlnirii și nu conflictului".

Și în septembrie 2013, papa a organizat la Vatican un moment de rugăciune pentru a împiedica să se precipite situația critică din Siria.

În audiența generală ținută la 28 mai, papa Francisc a cerut tuturor să se roage pentru ca "Domnul să ne dea pacea, să ne dea pacea în acea Țară binecuvântată!", și astfel cei care urmau să se întâlnească la Vatican să nu fie lăsați singuri. Urmând acest îndemn, în preajma evenimentului, ep. Petru Gherghel a făcut și în Dieceza de Iași un apel tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor să se alăture inițiativei rugăciunii pentru pace. Astfel, pe lângă rugăciunile particulare, la toate Liturghiile din ziua de 8 iunie s-au formulat intenții pentru pace.

"Oriunde te afli, la ora 13.00, oprește-te, pleacă-ți fruntea și recită o rugăciune pentru pace; fiecare după tradiția sa!" Aceasta a fost invitația adresată de inițiativa "Un minuto por la paz" (Un minut pentru pace) organizată în Argentina de Acțiunea Catolică și de Comisia pentru "Dreptate și Pace", promovată la nivel mondial de Forumul Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC) și de Uniunea Mondială a Organizațiilor Feminine Catolice (UMOFC). Acțiunea Catolică din România, împărtășind această inițiativă, i-a invitat pe toți oamenii de bunăvoință, indiferent de religie sau cult să se alăture inițiativei vineri, 6 iunie, ora 13.00.

Încă nu e pace în Țara Sfântă, dar rugăciunea de la Vatican a fost cu siguranță un pas spre acea pace pe care o dorim cu toții.

Pr. Adrian Blăjuță

* * *

"Pentru a face pace este nevoie de curaj, mult mai mult decât pentru a face război. Este nevoie de curaj pentru a spune da întâlnirii, și nu ciocnirii; da dialogului, și nu violenței; da negocierii, și nu ostilităților; da respectării tratatelor, și nu provocărilor; da sincerității, și nu fățărniciei. Pentru toate acestea este nevoie de curaj, o mare tărie sufletească" (Papa Francisc, invocație pentru pace, 8 iunie).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat