Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Pelerinajul bolnavilor
Peste 200 de bolnavi au participat anul acesta la pelerinajul anual de la Cacica din 10 mai, anticipând Ziua Bolnavului în Dieceza de Iași (13 mai). Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Aurel Percă. Bolnavii au primit Maslul și s-au rugat în fața Maicii Preacurate. Cântările au fost susținute de corul tinerelor beneficiare ale Centrului de Plasament "Sfântul Iosif" din Iași și de alte persoane din dieceză. Sărbătoarea s-a încheiat cu un concert de muzică religioasă susținut de tineri din parohiile din Iași și elevi ai Liceului de artă "Octav Băncilă" Iași.

Dublu jubileu
PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia din 21 mai, în capela Institutului Teologic din Iași, în cadrul căreia preoții din promoțiile 1989 și 1994 ai acestui institut au marcat jubileele de 25 și respectiv 20 de ani de preoție. Au concelebrat PS Aurel Percă și PS Anton Coșa, unul dintre sărbătoriți. Mons. Benone Farcaș a ținut cuvântul de învățătură. La final, preoții sărbătoriți au primit diploma jubiliară, iar după Liturghie s-au întâlnit cu seminariștii, ocazie de împărtășire a experiențelor și de răspuns la întrebări.

Concursuri școlare
Etapa interjudețeană a olimpiadei de religie romano-catolică pentru elevii claselor V-VI, Concursul de eseuri și creație literar-religioasă "Viața și martiriul episcopului Anton Durcovici" pentru clasele IX-XII și expoziția-concurs de desene "Să trecem pragul speranței", ediția a V-a, cu tema: "Anton Durcovici: "Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul"" (Ps 32,12), etapa interjudețeană, s-au desfășurat sâmbătă, 10 mai, la Liceul "Ion Holban" din Iași, participând 99 de elevi din toată dieceza, însoțiți de profesori și chiar de unii dintre părinți.

Jubileu de 50 de ani
La 1 mai s-au împlinit 70 de ani de când Poiana Micului a ars la propriu, la 1 mai 1944. Biserica de piatră fusese ridicată cu 50 de ani înainte și sfințită în anul 1894. Armata care se retrăgea de pe front, supărată pe localnici, a dat foc caselor și inclusiv bisericii în care oamenii erau adunați pentru rugăciune (majowki) și abia au fost salvați localnicii. Biserica a fost refăcută 20 de ani mai târziu, astfel încât anul acesta se va celebra jubileul de 50 de ani de la reconstruirea bisericii, sărbătoare care va fi marcată odată cu hramul bisericii, la 27 iunie.

Teatru pe dvd
Având experiența derulării a 15 reprezentații, Teatrul din Clopotniță din Bacău se prezintă în fața publicului și prin dvd-ul "Anton Durcovici: omul cu fața de bronz", cuprinzând înregistrarea integrală a piesei de teatru cu același nume de Laurențiu Budău, în regia lui Ion Coșa. Piesa este însoțită de imnul asociației și de un discurs al PS Petru Gherghel. Dvd-ul poate fi comandat de la secretariatul Asociației "Anton Durcovici", Roman (pr. Alois Moraru - e-mail: aloismoraru@gmail. com, tel. 0721-566577) sau din principalele librării catolice din dieceză, la prețul de 12 lei.

Haine liturgice
Ornate și stolele cu imaginea episcopului Anton Durcovici (modelele care au fost purtate la Liturghia de beatificare de către episcopi) se pot face în mai multe culori. Acestea și alte haine liturgice (ornate, albe, cote, stole, fețe de altar, haine de ministranți) făcute la mașina de brodat pot fi comandate la sr. Mariana Vernica, tel. 0744/602072, 0234/269093, e-mail: sr_mariana25@yahoo. com; sau la Parohia Lespezi (Str. Bisericii, 723, com. Gârleni, 607202-Lespezi, jud. Bacău) sau pe site-ul parohialespezi.ro/haine-liturgice.

Cd pentru Kenya
"Un episcop martir" este titlul noului cd audio dedicat misiunii catolice românești din Kenya, cu 15 cântece interpretate de pr. Isidor Iacovici, dedicate episcopului Anton Durcovici și sfintei Fecioare Maria. Prețul cd-ului este de 20 lei. Fondurile adunate din vânzarea acestui cd vor fi destinate misiunii catolice românești din Kenya, pentru copiii săraci din deșertul Chalbi. Cd-ul poate fi achiziționat din Librăria "Presa Bună" sau de la unele birouri parohiale.

Admitere
Școala de Cântăreți Bisericești organizează examen de admitere în ziua de 28 iunie. Înscrierile vor fi în perioada 15-22 iunie, la biroul parohial de pe Str. Ștefan cel Mare, 228, Roman (Parohia "Sfânta Tereza"). Pot să se înscrie băieți și fete care au terminat opt clase. Detalii despre înscriere și probele de examen au fost publicate pe ercis.ro sau pot fi obținute de la pr. Eugen Budău, directorul școlii (0733/623330, prgenu@yahoo. com). Durata cursurilor este de trei ani și se vor ține sâmbăta, între orele 9.00 și 17.00.

Pe scurt
- 11-14 aprilie: Exerciții spirituale pentru 43 de tineri cercetași, în două grupuri, la Horpaz-Iași și la Pașcani
- 24 aprilie: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan la Traian
- 27 aprilie - 4 mai: Săptămâna spiritualității, cu tema "Nu vă îngrijorați pentru viața voastră" (Mt 6,25), organizată de Acțiunea Catolică
- 1 mai: Vizita PS Petru Gherghel în Dieceza Citta di Castello, Italia
- 2-4 mai: Schimb de experiență între 30 de tineri din parohiile Iugani (gazde) și Bacău "Sfântul Nicolae"
- 10 mai: Pelerinajul Național anual la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, printre pelerinii din Dieceza de Iași fiind și PS Petru Gherghel
- 10 mai: Întâlnirea anuală dintre seminariștii diecezani și cei franciscani la Roman
- 10 mai: Campus vocațional pentru 155 de ministranți, la Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău
- 11 mai: Prima Liturghie în cinstea sfântului Ioan Paul al II-lea, prezidată de PS Aurel Percă în biserica din Poiana Micului
- 16 mai: Curs festiv al promoției 2014 a Facultății de Teologie Romano-Catolică
- 17 mai: Pelerinaj la Lourdes cu 100 de credincioși catolici români din Lleida
- 18 mai: Sărbătoarea popoarelor, la Roma, cu tema "Bogăția primirii", cu participarea comunității românilor catolici
- 24 mai: A VI-a întâlnire diecezană a adulților din Acțiunea Catolică, la Poiana Micului, cu tema "Să pășim pe urmele noilor sfinți!"
- 25 mai: Concert vocal-simfonic de muzică sacră susținut de corul catedralei din Iași
- 3 iunie: Lansarea la Iași a cărții Iubirea umană în planul lui Dumnezeu. Răscumpărarea trupului și sacramentalitatea Căsătoriei în catehezele din zilele de miercuri (1979-1984), scrisă de Ioan Paul al II-lea și tradusă în limba română de pr. dr. Felician Tiba
- 6-8 iunie: Exerciții spirituale pentru laici, cu tema "Drumul - pelerinaj simbolic sub forma unei reculegeri", coordonate de pr. Marius Taloș la Traian
- 7 iunie: Ziua Diecezană a Copiilor la Valea Mare
- 8 iunie: Sfințirea lucrărilor la biserica din Putna, filială a Parohiei Rădăuți, Liturghia fiind prezidată de PS Aurel Percă
- 27 iunie: Cea de-a a LXVIII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Sfințirea Preoților.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat