Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Cum să fie bine oare?

Trăim într-o lume cu tot felul de mijloace care au ca scop să ne facă viața mai ușoară, dar, paradoxal, viața este din ce în ce mai grea.

Avem la dispoziție cele mai sofisticate aparate medicale, dar, mai mult ca niciodată, cancerul a ajuns până în pragul copilăriei, își ia "partea" începând chiar de acolo.

Am ieșit în străinătate lăsând uneori copiii acasă, tocmai pentru a le crea un viitor mai bun, dar, paradoxal, constatăm că le-am stricat viitorul.

Am început să construim case mari, spațioase, frumoase, pline de lumină, case pentru care ne-am sacrificat sănătatea în străinătate, iar acum locuim în chirie, de multe ori abia ducându-ne traiul de la o zi la alta.

Ne-am dorit să avem copii la liceu, la universități prestigioase din țară sau din lume, dar, după ani de școală, sfârșesc prin a îngriji de un bătrân sau de vreun copil în străinătate.

Ne-am dorit o viață întreagă baie în casă, gaz metan, apă curentă, canalizare, trotuare și mai ales libertate, iar acum le considerăm o povară, pentru că sunt greu de gestionat.

Mulți s-au căsătorit și au luat, culmea, soția sau soțul care le-au plăcut cel mai mult, și asta cu deplină libertate, dar, paradoxal, nu la mult timp, s-au săturat.

Unii soți și-au dorit cu tot dinadinsul un copil. L-au avut, dar apoi s-au căit. Era mai bine fără obligații!

Sunt persoane care ajung să implore până și de la Dumnezeu un loc de muncă, iar după ce îl obțin, uită de ce l-au dorit atât de mult, arătându-se mereu nemulțumiți.

Cu toate că oamenii nu au bani, realitate pe care o subliniază în orice împrejurare, magazinele sunt pline, străzile sunt pline de mașini, crește numărul mall-urilor și se aruncă din ce în ce mai multă mâncare la container.

Deși, statistic vorbind, sunt din ce în ce mai puțini cei care citesc, în fiecare zi apar cărți peste cărți, reviste și ziare și, deși oamenii "nu mai au timp" nici măcar pentru ei, apar în fiecare zi noi posturi de televiziune.

Cu toate că în ultimii ani a crescut simțitor numărul preoților, în mod paradoxal, de la o zi la alta, scade numărul creștinilor practicanți.

În ciuda faptului că s-au dezvoltat foarte mult mijloacele de comunicare în masă, oamenii comunică din ce în ce mai puțin. Până și soții își transmit mesaje sms sau pe rețelele de socializare, deși, paradoxal, sunt la aceeași masă.

Deși pe facebook sau twitter poți avea mii de prieteni, pe cei mai mulți nu-i întâlnești niciodată.

Atunci, ca orice om, mă întreb și eu: "Cum să fie bine oare?" Un simplu "De ce?" poate că este prea puțin, dar și să găsești un răspuns la multe din paradoxurile enunțate mai sus, cu siguranță este prea mult. Și atunci, mă întreb pe mine: "Dar oare eu trebuie să aflu răspuns la toate acestea?" De ce aș face-o atât timp cât, oricum, aparent, nu se schimbă nimic. Dar oare chiar nu se schimbă?

Cu siguranță se schimbă ceva..., pagina, următoarea, următoarea din revistă, dar și cea din revista vieții fiecăruia. Important e ca atunci când dăm pagina, să găsim ceva scris, poate chiar ceva neplăcut. Măcar vom învăța să nu mai repetăm ceea ce nu a funcționat sau nu funcționează! (Irina)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat