Pr. Anton Bişoc: Am fost la şcoala unui sfânt (II)

Vorbind despre Euharistie, pomenea, deseori, de "linia euharistică". Când Isus a anunţat ucenicilor că le va da trupul său ca hrană şi sângele său ca băutură, mulţi au plecat auzind aşa ceva. Numai cei doisprezece au rămas şi au crezut în cele spuse de Isus. Ei au trecut "linia euharistică" şi au ajuns la mare slavă. Preotul trebuie să facă la fel, să treacă şi el linia aceasta şi să conducă poporul pe acelaşi drum. Când îl vedeai cum celebrează sfânta Liturghie sau făcând adoraţie nu-ţi mai trebuia nici un îndemn. Mai spunea că fiecare preot o dată în viaţă trebuie să-l citească pe Nikolaus Gihr, o carte despre sfânta Liturghie. Eu am citit-o şi aş dori să o citească orice preot, chiar dacă acum s-a făcut reforma sfintei Liturghii.

O altă temă asupra căreia a insistat atât la meditaţie cât şi la orele de teologie morală era porunca iubirii. Ne-a adus diferite cărţi din care ne-a citat. Printre altele şi cartea Theotim a sfântului Francisc de Sales. Nu l-am auzit criticând pe cineva sau plângându-se de vreo nedreptate suferită din partea cuiva. Era de o delicateţe deosebită în această privinţă. Tocmai atunci, avusese loc procesul mareşalului Antonescu şi a celor care erau socotiţi criminali de război. Ne-a cerut să ne rugăm pentru ei. La fel şi după ce au fost executaţi.

Avea o mare plăcere să te ajute când observa că doreşti ceva mai deosebit. Odată m-a văzut având în mână o carte cu viaţa parohului de Ars. M-a chemat şi mi-a zis: "Vino să îţi dau eu alta mai bună. Şi mi-a dat-o pe cea scrisă de Tracceu".

Odată m-am plâns cu privire la viitor din cauza unor situaţii ce se puteau ivi la orizontul meu. El mi-a spus simplu de tot: "Iacta super Dominum tuam curam et ipse te enutriet; non dabit in aeternum fluctuationem justo" (Încredinţează Domnului grijile tale şi el te va hrăni, nu-l va lăsa niciodată pe cel drept să se clatine!). Nişte cuvinte pe care le am mereu în minte şi după atâţia ani.

Avea o mare evlavie către sfânta Fecioară Maria. Odată ajuns episcop la Iaşi, ştiu că a consacrat dieceza la Inima Neprihănită a Mariei. A dispus ca în toate bisericile, în lunile septembrie şi octombrie, să se facă vecernie şi zilnic să se repete cu poporul câteva întrebări din catehism. Consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei a avut o aşa influenţă, că am văzut după aceea, multă vreme, în unele sate, icoane ale Inimii Neprihănite fixate la intrare în casele oamenilor.

Mereu insista asupra ataşamentului pe care trebuie să-l avem faţă de sfânta Biserică. Pomenea adesea de acel "sentire cum Ecclesia" (a simţi cu Biserica). Când era apoi vorba de capul vizibil al Bisericii, care era în viaţă, spunea mereu: "Sfântul Părinte". Un lucru cu care n-ar fi rău să se deprindă şi lumea de astăzi; cu acel respect datorat papei de la Roma.

Am scris aceste lucruri, cu gândul că ar putea fi de folos pentru mulţi, în special pentru noi, confraţii preoţi, dar şi pentru cei ce se pregătesc pentru sfânta Preoţie.