Primiţi, cu mult curaj, crucea!

Primiţi, cu mult curaj, crucea!

Sunt cuvintele episcopului martir Anton Durcovici adresate enoriaşilor săi în anii cumplitei prigoane ateiste, în perioada stalinistă (1948-1953). El însuşi, ucenic fidel al lui Cristos, şi-a purtat, zi de zi, crucea, din copilărie (ca orfan, ca migrant), ca seminarist şi student teolog, ca preot în serviciul Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti, ca internat în lagăr în Primul Război Mondial, fiind austriac de origine, ca responsabil în posturile cele mai grele ale slujirii preoţeşti, iar din ziua consacrării sale, 5 aprilie 1948, pe aceea de episcop de Iaşi, pe care a dus-o exemplar, desăvârşit, în spirit de sacrificiu. Îndemnându-I pe ai săi la primirea crucii creştine, o spunea cu toată convingerea, din experienţa sa personală.

Ca un vizionar plin de credinţă şi speranţă, a adăugat: "Vor veni zile fericite şi pentru acest popor atât de încercat şi suferind". Ceea ce s-a şi împlinit. De 25 de ani trăim în libertate viaţa creştină, când dieceza noastră, precum şi celelalte din ţară şi-au putut reface structurile organizatorice, realizând opere admirabile. În mod cert, suferinţele suportate de episcop în detenţia cumplită până în ultima clipă, au contribuit la aceste împliniri.

Mulţumim din toată inima pentru darul neasemuit de mare pe care Dumnezeu ni l-a dat, făcându-l pe episcopul nostru martir beneficiar al fericirii a opta, proclamată de Isus în predica de pe munte: "Fericiţi sunteţi când vă vor persecuta [.] Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de bucurie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!" (Mt 5,11-12).

Îl vom omagia în apropiata solemnitate a declarării sale ca fericit, rugându-l să ne mijlocească la Domnul statornicia purtării cu fidelitate a crucii vieţii creştine, pentru a fi adevăraţi ucenici ai lui Isus, cu speranţa nezdruncinată a fericirii cereşti.

P.A.D.