Calea fericirilor evanghelice. Colorează lumea!

Iată-ne ajunşi spre sfârşitul unui alt an! Sărbătoarea Naşterii lui Isus mângâie inima noastră asemenea unui balsam care înmoaie orice asperitate, vindecă orice rană şi parfumează "carnea" slăbiciunilor şi a rătăcirilor.

Privirea noastră se opreşte, în această perioadă, asupra pruncului Isus în peştera din Betleem, în frig, în sărăcie, dar înconjurat de dragostea imensă a Mariei şi a lui Iosif. Acest prunc trăieşte din primele clipe ale vieţii sale ceea ce va proclama mai târziu. Este sărac pentru că singura sa bogăţie este Tatăl ceresc; plânge îndurând greutăţile care pornesc din fidelitatea faţă de voinţa Tatălui, iar aceasta îi aduce bucurie şi mulţumire; este plin de blândeţe; îi este foame şi sete după dreptate; întreaga sa viaţă este milostivirea întrupată; este curat în orice intenţie şi acţiune; este pacea adevărată şi o dăruieşte celor care o caută cu sinceritate; este persecutat, batjocorit şi răstignit. E greu să vezi toate acestea într-un pruncuşor, însă întruparea lui Cristos înseamnă începutul căii fericirilor, pe care Fiul lui Dumnezeu a străbătut-o primul, înainte să o proclame.

Cel mai bun examen de conştiinţă pe care l-am putea face în faţa ieslei lui Isus, la încheierea acestui an, ar fi acela care porneşte de la fericirile evanghelice. Întrebările ar putea fi numeroase. Recitind fericirile evanghelice, sigur Dumnezeu ar face să se nască în sufletul nostru acele întrebări care au nevoie de răspunsuri pentru creşterea noastră spirituală. Cees Nooteboom, un scriitor olandez în viaţă, spunea: "Acesta este chipul pe care îl au lucrurile când suntem fericiţi. Aşa este mereu lumea: noi suntem cei care o pictăm cu culorile angoasei sau nefericirii noastre... Lumea capătă culorile noastre". Aşadar, noi suntem aceia care dăm culoare realităţii sau o afundăm în negrul tristeţii. De câte ori, şi în acest an, temerile noastre au făcut să cadă velele ce ne-ar fi purtat pe tărâmurile unei legitime mulţumiri; tristeţile noastre au înceţoşat răsăriturile; ambiţiile noastre deşarte au înnorat orizontul; imprudenţele noastre au transformat o adiere într-o furtună devastatoare...? De câte ori, oare, amărăciunea noastră a întristat primăvara, răceala fiinţei noastre a îngheţat vara, egoismul nostru a diminuat roadele toamnei şi nemulţumirea noastră a pătat albul zăpezilor? Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă în fiecare zi ne-am fi amintit de calea fericirilor evanghelice, care face să înflorească în viaţa noastră, în orice timp, bucuria şi mulţumirea de a fi ucenici ai lui Cristos. Ucenici pe care Cristos îi vrea fericiţi cu adevărat!

Încheiem un an şi dorim să nu lipsească sărbătoarea! Vom începe un alt an pe care îl dorim mai bun! Nu depinde totul de noi, însă putem să răspândim lumina în atâtea locuri din lumea aceasta. Putem să umplem timpul de lucruri frumoase, să-l înseninăm, să-l facem să aducă roade ca pe un pământ care poate să înflorească. Să colorăm, aşadar, lumea din jurul nostru cu culorile credinţei, ale speranţei şi ale iubirii!

Vă doresc să trăiţi plini de fericire adevărata sărbătoare a Naşterii Domnului şi să vă bucuraţi de un nou an încărcat de roade spirituale! La mulţi ani!

Pr. Felix Roca