Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Fericitul Paul al VI-lea
În ziua încheierii celei de-a treia Adunări Extraordinare a Sinodului Episcopilor, duminică, 19 octombrie, la Liturghia prezidată de papa Francisc, fiind prezent și papa emerit Benedict al XVI-lea, a fost declarat fericit papa Paul al VI-lea (Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini), urmând a fi sărbătorit în calendarul catolic la 26 septembrie. Miracolul grație căruia papa Montini a fost ridicat la cinstea altarelor a fost vindecarea, în 2001, în SUA, a unei sarcini în luna a cincea care se afla în condiții foarte critice. Paul al VI-lea a condamnat folosirea științei în scopul distrugerii vieții sau ca obstacol în calea vieții pe cale să se nască, promovând apărarea vieții din momentul conceperii și până la moartea naturală.

Papa va merge în Turcia
A fost stabilit programul călătoriei apostolice a Sfântului Părinte Francisc în Turcia, care se va desfășura între 28 și 30 noiembrie. În prima zi, va vizita mausoleul lui Kemal Atatürk (fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia) și pe actualul președinte al Turciei, Recep Erdogan, în capitala Ankara. La 29 noiembrie, la Istanbul, după vizita la Muzeul "Sfânta Sofia", va celebra o Liturghie în catedrala catolică "Sfântul Duh", apoi seara va participa la o rugăciune ecumenică în biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe" și va avea o întâlnire privată cu patriarhul Bartolomeu I. Duminică, 30 noiembrie, papa va asista la Liturghia din biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", va acorda binecuvântarea ecumenică împreună cu Bartolomeu I cu care va semna o declarație comună.

Canonizare
Fericitul episcop Ioan Anton Farina (11 ianuarie 1803 - 4 martie 1888), din Italia, va fi canonizat la Vatican, la Liturghia din 23 noiembrie. A fondat, în anul 1836, Institutul "Învățătoarele Sfintei Doroteea Fiice ale Preasfintelor Inimi". A fost beatificat la 4 noiembrie 2001, de papa Ioan Paul al II-lea. Surorile Sfintei Doroteea sunt prezente în Dieceza de Iași, la Roman și Oțeleni, având site-ul general www.sdvi.org.

Seminar despre familie
Consiliul Pontifical pentru Familie și Caritas Internationalis au organizat, la 18 septembrie, la Roma, seminarul internațional "Familia: o resursă pentru a depăși criza". Între cei 130 de participanți din mai multe țări, a fost prezentă și delegația Acțiunii Catolice din România formată din: Codruța Fernea - secretar general, pr. Felix Roca - asistent spiritual și Cristina Purice - vicepreședinte sector adulți.

Ierarhi de rit oriental
Întâlnirea anuală a ierarhilor catolici de rit oriental s-a desfășurat între 23 și 26 octombrie, în orașul Lvov, din Ucraina, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la legalizarea Bisericii Greco-Catolice din această țară. Printre reprezentanții a 14 Biserici catolice de rit oriental din Europa a fost și PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea. La 25 octombrie a fost ceremonia aniversară a legalizării Bisericii Catolice din Ucraina, prilej de înmânare a premiului în onoarea fericitului martir Omelian Kovch, mort în lagărul din Majdanek, și de deschidere a celebrărilor în anul dedicat mitropolitului Andrej Sheptytskyi, arhiepiscop de Lvov între anii 1900 și 1944.

Bicentenar iezuit
În biserica "Preasfântul Nume al lui Isus" din Roma, papa Francisc a prezidat, la 27 septembrie, o celebrare pentru a marca 200 de ani de la reînființarea Societății lui Isus în Biserica Universală, prin bula "Sollicitudo omnium ecclesiarum", a papei Pius al VII-lea, la 7 august 1814. Papa Francisc a pus accentul pe vocația iezuiților în societatea contemporană: discernământ, misiune, slujire și încredere deplină în voința lui Dumnezeu.

Simpozion internațional
Universitatea Pontificală din Lateran (Roma) a găzduit, în perioada 1-4 octombrie, cel de-al XI-lea simpozion internațional al profesorilor universitari, intitulat "Ideea de universitate. Să investim în cunoaștere, în Europa și pentru Europa". Din România a participat pr. dr. Fabian Doboș. Profesorii participanți, proveniți din toate continentele, și-au considerat propria vocație, încercând să învețe unii de la alții cele mai scurte căi prin care știința poate ajunge la inima și în conștiința studenților.

Congres despre migranți
Printre participanții la Cel de-al VII-lea Congres Mondial pentru Pastorația Migranților și Refugiaților, care se va desfășura la Vatican între 17 și 21 noiembrie, vor fi PS Petru Gherghel și câțiva preoți din Dieceza de Iași. Episcopul de Iași este membru al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și a Itineranților (www.pcmigrants.org), și responsabil cu pastorația migranților în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Consfătuire națională
PS Aurel Percă, pr. Iosif Bisoc, OFMConv., și pr. Anton Săboanu au reprezentat Dieceza de Iași la consfătuirea inspectorilor de religie romano și greco-catolici din România, la care au participat și reprezentanți ai liceelor catolice, găzduită de Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba-Iulia, în zilele de 19 și 20 septembrie. S-a elaborat Protocolul Bisericii Catolice din România cu privire la organizarea și funcționarea învățământului catolic; printre problemele discutate s-au aflat: organizarea olimpiadei de religie, faza națională, constituirea unor organisme naționale pentru inspectorii de religie și directorii de școli catolice, predarea religiei în școli.

Liturghie în limba română
Liturghia în limba română la biserica "Santa Maria Stella Maris" de la Ostia Lido (Roma) a fost celebrată pentru prima dată duminică, 5 octombrie. În fiecare duminică și sărbătoare de poruncă credincioșii catolici din localitate și împrejurimi sunt așteptați la aceeași oră, 16.00, la sfânta Liturghie. La ora 15.30 va fi recitarea sfântului Rozariu și posibilitate de spovezi. De asistența spirituală a credincioșilor se va îngriji pr. Carol Iakel, viceparoh la aceeași biserică situată în Viale dei Promontori, 113, putând fi contactat la tel.: 0039065665223 (fix) și 00393335098569 (mobil).

Adunare CSMR-CRSM
La Cluj s-au desfășurat cea de-a XXXVII-a Adunare Generală a Conferinței Superiorilor Majori din România (CSMR) și cea de-a XXV-a Adunare Generală a Conferinței Române a Superioarelor Majore (CRSM), în perioada 13-16 octombrie. Tema a fost: "Percepția actuală a Bisericii și a societății civile asupra vieții consacrate din România". S-a făcut o analiză a modului cum persoanele consacrate sunt privite de ierarhia Bisericii, de familii, de tineri și de alte persoane implicate în viața Bisericii și în viața socială.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat