Nostalgia divinului

Psihologul V.E. Frankl, vienez cu origini evreieşti, şi-a întărit încrederea în bunătatea omului, paradoxal, în interiorul celei mai groaznice manifestări a răului: în lagărele naziste. Şi asta văzând nenumăraţi prizonieri care intrau în camerele de gazare "cu fruntea sus, rostind cu buzele Tatăl nostru sau rugăciunea evreiască pentru moarte". În lucrarea sa Homo patiens, scrie: "Dacă este adevărat că omul poate fi înţeles numai pornind de la Dumnezeu, este adevărat şi că el poate găsi calea de acces la Dumnezeu numai pornind de la sine însuşi. Când se pune problema de a-l învăţa pe un altul parcursul spre Dumnezeu, nu se poate porni de la nivelul raţional, ci numai de la cel emotiv. Căci în adâncul fiinţei noastre există o atare nostalgie care se poate referi numai la Dumnezeu".

În altă ordine de idei, acelaşi Frankl, în opera sa Dumnezeu în inconştient, precizează: "Religia nu este o poliţă de asigurare pentru o viaţă liniştită, lipsită de conflicte... Religia îi dă omului mult mai mult..., dar, în acelaşi timp, îi şi cere mult mai mult".

Din toate acestea, putem aprecia că punctul de pornire ca şi orientarea spre Dumnezeu nu sunt suficiente fără o trăire intensă şi conştientă a acelor experienţe prin care pot fi înfruntate suferinţa şi moartea. Chiar cu nostalgie...

Pr. Cristian Chinez