Rozariul

Când ochi întrebători, spre lume i-a deschis,
Pe perna-i de copil dorit, în raze aşezat,
De vii, prismatice culori, duios înconjurat,
Privit-a un rozariu, ce-i arăta un vis,
Încoronată-n stele, a cerului regină,
Matern, descoperindu-i în armonii de sfere,
O cale-n mântuire, cuprinsă în mistere,
De bucurii, dureri, de slavă şi lumină.

Imagine-ncriptată în fibrele fiinţei,
Mereu însoţitoare pe asprul râu al vieţii,
Şirag de mici simboluri, minuni ale blândeţii,
Purtat la piept de tânăr, în căile credinţei.
De înalte cataracte, zăvoare-ncremenite,
Iluzii efemere, ispite, dulci tentaţii,
Trecuta-n tinereţe. Prin calme meditaţii,
Spre-a cerului regină, aceste-au fost strivite.

Alb fire-n păr aşază înotul spre izvoare,
Dar bucurii şi fericiri, în clipă luminate,
De-a cerului regină, prin daruri revărsate,
Celui rostind Rozariul în rugă cu ardoare,
Nu singur. Împletind rozarii în cunună,
Copii, nepoţi şi strănepoţi, înalţă împreună,
Cinstiri şi mulţumiri la Mama noastră bună.
Murmur dintâi izvor, cu glas de înger, sună.

Chip împăcat, învăluit de-al Domnului sărut,
Cu cristalin rozariu, pe mâini împreunate,
Sătul de ani, senin, cu pleoape-ngreunate,
Sub care renăştea, sclipind, un vis de început,
Încoronată-n stele, a cerului regină,
Matern, descoperindu-i în armonii de sfere,
Răsplata vieţii sale, trăită în mistere,
De bucurii, dureri, de slavă şi lumină.

Martin Cata