Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- În apararea sanatatii -

Voluntariatul... o provocare!?

Îmi face mare plăcere să spun, ori de câte ori am ocazia, cât de mult contează voluntarii și implicit munca lor, oferită necondiționat, pentru Asociația Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare (ACAR) și pentru beneficiarii cu probleme legate de alcool.

Încă din anul 2004, an în care a prins viață programul de recuperare al ACAR, activitatea din cadrul cluburilor (grupurilor de suport), dar și o parte din cea de la Centrul de Recuperare Postcură a fost susținută și cu ajutorul voluntarilor, care au acceptat să își ofere din timpul lor pentru a se forma, în cadrul cursurilor de sensibilizare, pentru a se interesa de modalități concrete de a intra în contact cu familiile cu probleme legate de consumul de alcool și, ulterior, pentru a sprijini aceste familii în drumul lor spre schimbare, spre reînnoire. Cu sprijinul voluntarilor am reușit să ne dezvoltăm ulterior rețeaua de cluburi din Iași și apoi să ne deplasăm către alte localități din județ, dar și din țară (Roman, Timișoara).

Poate vă întrebați "ce înseamnă să fii voluntar la ACAR?". Smărăndița, care se implică în activitățile noastre de peste trei ani ne spune că, pentru ea, a fi voluntar la ACAR înseamnă "să vrei să faci ceva bun în timpul tău liber, să te dedici, să îți dorești să înveți mai mult, să cunoști oameni noi și să înveți de la ei, să vrei să fii acolo...". Tot ea ne mărturisește că și-a dorit să fie printre oameni, să se deschidă spre cunoaștere, spre iubirea de aproapele, spre acele lucruri care o fac să crească, să se autodepășească.

Chiar dacă domeniile de activitate ale celor care au făcut sau fac în continuare voluntariat diferă, chiar dacă unii sunt încă studenți, iar alții au o experiență de muncă și de viață mult mai vastă, chiar dacă unii au 20 de ani, iar alții sunt trecuți de 50, pe toți îi leagă dorința de a ajuta semenii în nevoie. Toți, mai devreme sau mai târziu, își dau seama că în spatele oricărui tip de comportament se află o nevoie, o dorință sau o suferință. Toți realizează la un moment dat că trebuie să privească dincolo de aparențe, că trebuie să treacă prin filtrul propriu toate informațiile pe care le primesc de la ceilalți, că este necesar să facă eforturi spre a înțelege persoana cu probleme legate de alcool, și mai ales că munca și experiența dobândită este necesară pentru propria maturizare.

Voluntariatul în cadrul ACAR este o provocare, care oferă, cu siguranță, satisfacții personale în raport cu munca desfășurată.

Prin intermediul acestui articol dorim să mulțumim tuturor voluntarilor noștri, operatori (moderatori) ai cluburilor din Iași, Răducăneni, Roman, Timișoara, tuturor voluntarilor care dedică timpul lor activității din Centrul de Recuperare, dar și a celor care se implică punctual în alte proiecte și inițiative ale asociației și să îi asigurăm de tot respectul și recunoștința noastră.

De asemenea, doresc să transmit un mesaj celor care vor dori să se implice, alături de noi, pentru sprijinirea familiilor cu probleme legate de consumul de alcool: Acceptați provocarea! Depășiți barierele și prejudecățile și experimentați sentimentul de mulțumire ca urmare a unei sarcini realizate cu succes și mai ales satisfacția că și voi ați contribuit la starea de bine resimțită de familiile din program, după câteva luni de abstinență totală la alcool.

Asistent social Ramona Ciobanu, coordonator Centru de Recuperare ACAR

* * *

Asociația Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare
Iași, tel.+fax: 0232-228204; www.alcoologia.ro
e-mail: acar_2004ro
@yahoo.com; acar@alcoologia.ro



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat