Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Au trecut la Domnul

În urma unui accident de mașină, în dimineața zilei de 30 iulie, petrecut în localitatea Călimănești (jud. Vrancea), au trecut la cele veșnice pr. Petru Avădăni, OFMConv. și fr. Petrică Sascău, OFMConv.

Pr. Petru Avădăni, OFMConv. s-a născut la 29 iunie 1981, la Roman, fiind originar din Pildești. A absolvit Liceul "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman, în anul 2000. După bacalaureat, a intrat în probandatul din Huși, iar între anii 2001 și 2002 a făcut noviciatul la Prăjești. După noviciat a urmat la Roman cursurile de filozofie și teologie finalizate cu diploma de licență. Terminând studiile a profesat voturile perpetue la 6 septembrie 2008, iar apoi superiorii l-au trimis în Germania la Schwarzenberg. A fost hirotonit diacon la 4 octombrie 2009, primind obediență pentru Conventul "Sfântul Andrei" din Luizi-Călugăra. A fost hirotonit preot la 29 iunie 2010, de către PS Petru Gherghel, rămânând în comunitatea din Luizi-Călugăra unde a slujit ca vicar parohial până la 30 iulie 2013, când Dumnezeu l-a chemat la sine. A fost înmormântat la 3 august, la Pildești, Liturghia fiind prezidată de PS Petru Gherghel, participând și părintele provincial Emilian Cătălin.

Fr. Petrică Sascău, OFMConv. s-a născut la 11 februarie 1976, la Bacău, fiind originar din Luizi-Călugăra. A urmat Școala Generală din Osebiți între anii 1982 și 1990, apoi Școala de Arte din Bacău, unde a studiat muzica. Simțind chemarea Domnului a intrat în anul 1993 în Ordinul Fraților Minori Conventuali, la Roman, iar în 1995-1996 a făcut noviciatul la Prăjești, profesând voturile simple la 7 septembrie 1997. După mai mulți ani de formare a profesat voturile pentru toată viața, la 1 septembrie 2001, la Hălăucești. A activat în Conventul din Hălăucești, unde a slujit ca organist și dirijor al corului din sat până în anul 2005. Apoi a continuat aceeași slujire în Conventul din Luizi-Călugăra. A fost înmormântat vineri, 2 august, la Luizi-Călugăra, Liturghia de înmormântare fiind prezidată de pr. Emilian Cătălin, ministrul provincial.

Pr. Ioan Pogar, originar din Vladnic, jud. Bacău, a trecut la cele veșnice la Oradea, marți, 30 iulie. S-a născut la 11 iulie 1948 la Vladnic. A studiat la Seminarul din Alba-Iulia, fiind hirotonit la 29 aprilie 1973 pentru Dieceza de Oradea. A slujit în mai multe parohii din Dieceza de Oradea, printre care Salonta și Fegernic, jud. Bihor, în ultimul timp. De puțin timp ieșise la pensie și avea de gând să se retragă în satul natal. După o scurtă suferință Domnul l-a chemat la sine. Joi, 1 august, sicriul cu trupul neînsuflețit al preotului răposat a fost depus în biserica din Vladnic, unde a fost celebrată și Liturghia de înmormântare, vineri, 2 august.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat