Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

- E.B. "Doresc să știu dacă pot beneficia de o parte din pensia soțului meu în condițiile în care sunt căsătorită din anul 1977 și am certificat de handicap grav accentuat. Menționez că soțul meu are o pensie de 1.600 lei, nu dă niciun ban în casă și-i folosește doar în interesul său personal".

Conform art. 516 Cod civil "obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 524 Cod civil "are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale". Starea de nevoie a persoanei îndreptățite la întreținere, precum și mijloacele celui care datorează întreținere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

Pentru a obține o parte din pensia soțului dv., în timpul căsătoriei, ar trebui să aveți o hotărâre judecătorească prin care instanța de judecată îl obligă pe acesta să vă plătească o anumită sumă de bani, potrivit stării de nevoie a dv. Menționez că la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța este obligată să țină cont și de pensia de handicap pe care o încasați, precum și de banii de pe cardul de însoțitor și în funcție de aceste sume va aprecia dacă sunteți sau nu în stare de nevoie.

- I. Norocea (Iași). "În luna iulie mi-a fost reținut permisul de conducere pe o lună de zile și am fost amendat contravențional pentru neacordare de prioritate pietonilor aflați pe trecerea de pietoni. Ce pot să fac pentru a contesta amenda și pentru a-mi obține permisul deoarece sancțiunea aplicată nu este corectă? Menționez că mi-a fost eliberată o dovadă cu drept de circulație pentru 15 zile, dar eu sunt șofer profesionist și îmi este necesar permisul de conducere".

În cazul în care sunteți nemulțumit de sancțiunea aplicată, puteți contesta procesul verbal de contravenție în termen de 15 zile de la data comunicării lui. Plângerea se depune la Judecătoria Iași în 2 exemplare împreună cu o copie de pe procesul-verbal de contravenție și o taxă de timbru de 20 lei (conform OUG nr. 80/2013, aceste contestații se vor timbra). După depunerea contestației, va trebui să solicitați de la registratură eliberarea unui certificat de grefă din care să rezulte că ați formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție și a măsurii complementare prin care v-a fost reținut permisul de conducere. Cu acest certificat eliberat de Judecătoria Iași și cu o copie de pe plângerea formulată care să aibă rezoluția de primire de la instanță, veți merge la poliție și veți solicita eliberarea permisului de conducere.

- Marian (Pralea). "Tatăl meu este proprietarul unei suprafețe de teren situată în extravilanul satului Pralea. În 1991 i s-a eliberat titlul de proprietate doar pentru jumătatea din suprafața respectivă. Ce trebuie făcut pentru a-i fi eliberat titlul de proprietate pentru toată suprafața de teren?".

Pentru a fi eliberat titlul de proprietate pentru o suprafață de teren se verifică mai întâi pentru ce suprafață s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și pentru cât a fost emisă hotărârea de validare. Dacă hotărârea de validare a fost emisă pentru întreaga suprafață, atunci Comisia locală Pralea, trebuie să întocmească documentația în vederea eliberării titlului de proprietate și pentru diferența de teren, iar această documentație este trimisă la Comisia județeană Bacău care va proceda la eliberarea titlului de proprietate. În cazul în care nu s-a emis o hotărâre de validare, va trebui să mergeți la Comisia locală Pralea și să vă interesați de motivul pentru care v-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru o parte din teren. Dacă i-a fost respinsă cererea tatălui cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren și a fost emisă o hotărâre de invalidare sau de validare parțială, aceasta trebuia contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării. Pentru un răspuns complet, vă rugăm să verificați informațiile prezentate mai sus.

Av. Mihaela Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat