Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Pașii credinței. Sărbătoarea întâlnirii cu Cristos

În numărul trecut specificam că dificultățile tinerilor în a-și trăi credința se concentrează în jurul a trei aspecte: formulările doctrinare, celebrările și normele morale. Aceste trei dificultăți vin, paradoxal, din "interiorul" practicii religioase. Nu lipsesc însă și influențele din exterior, din partea "lumii", cum obișnuim să spunem. Ne oprim însă acum asupra dificultăților care se nasc tocmai din celebrarea credinței.

În general, când se face un reproș la adresa tinerilor, referitor la trăirea credinței, auzim expresia: "Tinerii nu mai vin la Biserică!". Se constată în rândul lor o dificultate de a înțelege și de a pătrunde frumusețea celebrării sfintei Liturghii sau a sacramentelor, astfel încât acestea devin simple ritualuri, ceremonii, care ar fi bine să se termine cât mai repede. Astfel devine imposibil să îl descopere pe Cristos în aceste celebrări și de aceea celebrările sunt mai degrabă un mare chin decât bucuria întâlnirii cu Cristos. Pe de altă parte se remarcă faptul că tinerii care sunt obișnuiți să se roage împreună cu alți tineri preferă acele celebrări care sunt caracterizate de momente de tăcere, de reflecție și de cântări liniștite și meditative. Acesta este semnul unei sete de a-l întâlni pe Dumnezeu în tăcerea inimii, redescoperindu-l prezent în propria viață.

De ce trebuie "să merg la Biserică"? De ce trebuie să mă rog cu alții? Nu este suficient să intru în "cămăruța" inimii mele? În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2013 Sfântul Părinte spune: "Dragi tineri, pentru a rămâne tari în mărturisirea credinței creștine acolo unde sunteți trimiși, aveți nevoie de Biserică. Nimeni nu poate fi martor al evangheliei singur. Isus i-a trimis pe ucenicii săi în misiune împreună: "faceți ucenici" este adresat la plural. Așadar, noi oferim mărturia noastră mereu ca membri ai comunității creștine și misiunea este făcută rodnică de comuniunea pe care o trăim în Biserică: din unitate și din iubirea pe care o avem unii față de alții ne vor recunoaște ca ucenici ai lui Cristos". Tot astfel este și cu rugăciunea! Biserica este poporul lui Dumnezeu, iar ca popor nu poate să fie o sumă de persoane care își trăiesc credința în mod individual. Așa cum ne bucurăm să ne întâlnim cu prietenii, să stăm împreună și să facem lucruri frumoase, la fel cei care cred în Cristos trebuie să regăsească bucuria de a-l lăuda împreună pe Dumnezeu. Apoi, nu putem uita că fiecare celebrare comunitară (sfânta Liturghie, sacramentele, momentele de rugăciune) este o întâlnire cu Cristos. El vrea să ne întâlnească, el vine în întâmpinarea noastră, el ne salută! Fiecare celebrare este ca o întâlnire de iubire pe care Cristos o scrie în agenda noastră. Cine a simțit deja iubirea lui Dumnezeu participă la întâlnire cu plăcere. Cine uneori nu o simte, dar participă la întâlnire, îi arată lui Dumnezeu propria fidelitate. Toate celebrările Bisericii au scopul de a ne permite să avem viața și să o avem din belșug. Cel care merge la Liturghie pentru a-l preamări pe Dumnezeu, primește liniște și bucurie; celui care merge la Liturghie atunci când se simte singur, Dumnezeu îi dăruiește mângâiere și siguranță; cine merge la Liturghie atunci când se simte pierdut găsește un Dumnezeu care îl așteaptă și îl îmbrățișează.

Dificultatea de a-l întâlni pe Dumnezeu în celebrările comunitare poate fi depășită dacă nu ne fixăm asupra stării noastre sau a aspectelor exterioare, ci conștientizăm că este o întâlnire cu Dumnezeu, care vine să ne spună cât de mult ține la noi: "Voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul bucuriei și veseliei mele, și te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu" (Ps 43,4).

Pr. Felix Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat