Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Din istoria revistei (VI)

Apostolatul Rugăciunii

Din februarie 1914, revista "Lumina creștinului" începe să fie interesată de Apostolatul Rugăciunii, punând accent pe rolul laicilor în dezvoltarea misiunii lor de a da mărturie și de a fi apostoli prin rugăciune, cuvânt și fapte.

Din iunie 1914 publicația, care se transformă din foaie în "revistă catolică lunară", apare cu o copertă nouă (până în noiembrie-decembrie 1926), care îi redă programul și orientarea spre cultul inimii lui Isus, dând posibilitatea celor care doresc, să se înscrie în Apostolatul Rugăciunii. Pe copertă, deasupra se găsește titlul "Lumina creștinului", în centru este imaginea lui Isus cu inima descoperită și la mâini având semnul cuielor; din chipul său ies raze care se îndreaptă pretutindeni; în jurul capului sunt redate cuvintele lui Isus: "Eu sunt lumina lumii"; în fundal este crucea; în partea de jos sunt doi îngeri în genunchi, în adorație; mâinile lor, care se sprijină pe o cruce în centrul căreia este o inimă, țin o panglică pe care este notat: "Vie împărăția ta"; deasupra crucii este un potir cu o ostie pe care sunt notate literele: I.H.S.; în stânga și în dreapta sunt flori de crin. "Din luna iunie coperta revistei este împodobită cu figura Mântuitorului, care își arată inima sa preasfântă, strigând parcă fiecăruia dintre noi: "Iată inima care a iubit atât de mult lumea", iar jos stă stema Apostolatului cu cuvintele: "Vie împărăția ta"", se specifică în revista din ianuarie 1915. Imaginea centrală cu inima lui Isus, în dimensiuni mai mici, se repetă și pe prima pagină a revistei. Coperta va apărea pe hârtie de diferite culori.

În aprilie 1915 erau înscriși în Apostolatul Rugăciunii credincioși din: Iași: 16, Butea: 9, Mogoșești: 9, Tămășeni: 6, Pașcani: 5, Iosupeni: 5, Fântânele: 4, Adjudeni: 3, Galați: 2, Răducăneni: 2, Hălăucești: 1, Schineni: 1, Cozmești: 1. În luna mai 1915 se anunță că s-au mai înscris 150 la Butea și 6 la Hălăucești. În iunie se adaugă 300 de la Butea și 4 de la Mogoșești. În ianuarie 1916 se anunță că sunt peste 1.500 de membri, dintre care la Răducăneni: peste 250, la Luizi-Călugăra: peste 500, la Butea: 553, la Barticești: 246. În același an se adaugă 63 de persoane din Faraoani. Războiul face să se piardă numărul celor înscriși; numărul din septembrie 1919 anunță răspunsul dat de centrul Apostolatului Rugăciunii de la Toulouse, că la ei apar înscrise comunitățile: Gherăești, Iugani, Tețcani, Horlești, Praguri, Cioara, Cotnari și capela Seminarului. În sărbătoarea Sfântului Alois de Gonzaga din 1920, la Iași sunt primiți în Apostolatul Rugăciunii 21 de elevi și 21 de eleve. În mai 1924 erau înscrise centrele: Gherăești, Horlești, Seminarul episcopal, Hălăucești, Oțeleni, Bârgăuani, Săbăoani și Faraoani. În septembrie 1935 se vorbește despre 12 centre: Iași, Horlești, Bârgăuani, Faraoani, Oțeleni, Săbăoani, Grozești, Gherăești, Hălăucești, Galați, Adjudeni și Butea.

Numărul din ianuarie 1915 anunță că, în urma cererii făcute la începutul anului 1914 către direcțiunea Apostolatului Rugăciunii de a înscrie "Lumina creștinului" în rândul revistelor "care caută propășirea acestui Apostolat și răspândirea evlaviei către preasfânta inimă", direcțiunea generală (Turnai, Belgia) a răspuns la 19 februarie st.n. că a înscris revista ca al 46-lea (mai târziu se vorbește de al 45-lea) mesager al inimii lui Isus, iar redactorul revistei a fost numit director general al Apostolatului Rugăciunii în Dieceza de Iași. În revistă se introduce pe ultima pagină, pentru membrii Apostolatului Rugăciunii, un tabel cu intențiile particulare pentru fiecare zi a lunii respective. Aproape în fiecare număr al revistei apar articole în care se explică intenția generală a Apostolatului Rugăciunii.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat