Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- E bine de stiut -

Vladimir Ghika va fi beatificat

Monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954), preot romano-catolic și principe român, al cărui martiriu pentru credință a fost recunoscut de papa Francisc la 27 martie 2013, va fi beatificat sâmbătă, 31 august, ora 11.00, la București, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne oficiată la Romexpo (Piața Presei Libere).

Sfânta Liturghie a beatificării va fi prezidată de trimisul papei Francisc, Eminența sa cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. Odată declarat fericit, Monseniorul Vladimir Ghika va fi înscris în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice și introdus în calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, și sărbătorit la 16 mai, ziua martiriului său.

Monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică, după Constantin Ignațiu Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare și Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, și Ioan Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava.

Pr. Francisc Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat