Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREaTINULUI 
- Mesajul sfinților -

Ep. Anton Durcovici: 125 de ani de la naștere

Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 la Bad Deutsch Altenburg (Austria), părinții săi fiind Francisc Durcovici (de origine croată) și Maria Mittermaier. Anton a fost botezat la 21 mai 1888 în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea natală, de către parohul Adolf Haal, naș la Botez fiindu-i Elisabeta Mittermaier, care locuia împreună cu familia Durcovici.

Anton Durcovici și-a cunoscut doar bunicii din partea tatălui - George Durcovici, de profesie agricultor, și Ana, născută Greigeritsch -, deoarece bunicii din partea mamei - Anton Mittermaier, de profesie proprietar, și Maria, născută Hofmeister, erau decedați.

Anton Durcovici mai avea un frate mai mare, Francisc, alături de care a petrecut copilăria la Bad Deutsch Altenburg.

La 5 februarie 1893 a murit tatăl lor, Francisc Durcovici, fost zilier la o carieră de piatră, la vârsta de 36 de ani, din cauza unei boli tuberculoase contractată în perioada în care se aflase înrolat ca rezervist în Bosnia Herțegovina. Acest eveniment nefericit a creat dificultăți economice familiei Durcovici, motiv pentru care Maria Durcovici a fost nevoită să muncească mult ca spălătoreasă și croitoreasă.

În anul 1895 familia Durcovici părăsește localitatea Bad Deutsch Altenburg, fiind chemată la Iași de o mătușă, Osterreicher, rămasă văduvă și care deținea un restaurant. Au călătorit până la Galați, cu vaporul pe Dunăre, iar de la Galați la Iași cu căruța.

Anton va sta la Iași doar un an, mutându-se în anul 1896 la Ploiești, iar doi ani mai târziu la București. La 25 mai 1899 va primi la București sacramentul sfântului Mir din partea arhiepiscopului Francisc Xaveriu Hornstein. Maria Durcovici s-a preocupat ca fiul său să asimileze rapid limba română, fapt care i-a permis acestuia să frecventeze cu succes școlile primare parohiale din Iași, Ploiești și București.

În anul 1901, Anton Durcovici a fost admis la Seminarul "Sfântul Duh" din București, iar în perioada 1906-1911 a urmat cursurile de teologie la Roma, la prestigioase universități pontificale, unde va obține două doctorate și o licență.

A fost sfințit preot, la Roma, la 24 septembrie 1910, întorcându-se la București, în august 1911, nu înainte de a face o escală în localitatea natală, pentru a celebra o sfântă Liturghie înconjurat de rudele sale.

Și-a reîntâlnit mama la București, după aproape cinci ani. Biografii săi au subliniat faptul că Anton Durcovici avea "o venerație deosebită față de mama sa" și o "adevărată afecțiune filială".

Maria Durcovici a continuat să fie, până la moartea sa în anul 1943, alături de fiul său, locuind la București, la subsolul palatului arhiepiscopal, în timp ce Anton Durcovici a locuit la etajul doi al aceluiași imobil.

Dr. Dănuț Doboș

* * *

La 125 de ani de la nașterea episcopului Anton Durcovici, Episcopia de Iași va organiza la 17 mai un simpozion științific aniversar, în sala de conferințe a catedralei, precedat la ora 10.00 de o Liturghie pontificală prezidată de PS Petru Gherghel. Manifestări similare vor fi organizate la Bad Deutsch Altenburg și Roma, cu participarea păstorului Diecezei de Iași. La rândul ei, Arhiepiscopia de București l-a comemorat pe episcopul Anton Durcovici în cadrul unor manifestări care au avut loc la 27 aprilie.

Programul simpozionului de la Iași (vineri, 17 mai);
Moderator:
pr. dr. Ștefan Lupu
- PS Petru Gherghel: Cuvânt de deschidere
- pr. Alois Moraru: Episcopul Anton Durcovici. De la leagăn până la altar
- dr. Emanuel Cosmovici: Anton Durcovici - Episcop catolic în vremuri de persecuție
- dr. Dănuț Doboș: Ep. Anton Durcovici în memoria Bisericii locale
- Domnul Eduard Lisacoschi: Am fost contemporan cu ep. Durcovici
- pr. dr. Ștefan Lupu: Prezentarea lucrării "Bine ai venit, Stăpâne"
- pr. Isidor Iacovici: Dosarul de beatificare al ep. martir Anton Durcovici



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat