Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Un papă al timpurilor noastre

Deja au trecut mai multe zile de la alegerea papei Francisc, zile în care l-am cunoscut mai bine. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile și ne-a dăruit un papă potrivit pentru timpurile în care trăim.

În zilele care au urmat alegerii sale, Sfântul Părinte a avut o agendă încărcată: cu un buchet de flori în mână a vizitat bazilica "Santa Maria Maggiore", apoi s-a întâlnit cu cardinalii, cu jurnaliștii și lucrătorii din media, iar duminică, 17 martie, a recitat pentru prima dată ca papă antifonul marian Angelus, alături de credincioșii din Piața "Sfântul Petru".

Liturghia de inaugurare a pontificatului a fost la 19 martie, în solemnitatea "Sfântul Iosif", în Piața "Sfântul Petru", fiind prezenți peste 200.000 de pelerini, 200 de celebranți, peste 1.200 de preoți, 31 de șefi de stat (printre care și președintele Traian Băsescu), 11 șefi de guvern - în total, 130 de delegații - și 33 de delegații ale altor Biserici creștine. Pentru prima dată în istorie a participat primus inter pares al ortodoxiei, Bartolomeu I, patriarh ecumenic de Constantinopol.

În Duminica Floriilor i-a încurajat pe cei peste 200.000 de tineri din Piața "Sfântul Petru" și pe cei din lumea întreagă să iubească crucea, pentru că astfel nu vor fi triști niciodată.

Deosebite au fost și celebrările prezidate de papa în Săptămâna Sfântă, în special cea din Joia Mare, de la o închisoare pentru minori, după ce la Liturghia crismei a amintit preoților că trebuie să "fie păstori cu mirosul oilor turmei încredințate"; în Vinerea Mare a condus Calea crucii de la Colosseum, amintind că răspunsul lui Dumnezeu la răul din lume este crucea; în ziua Învierii a adresat pentru prima dată mesajul de Paști și binecuvântarea apostolică "urbi et orbi". În Duminica a II-a a Paștelui a celebrat ceremonia de luare în posesie canonică a catedralei "Sfântul Ioan" din Lateran, schimbând numele pieței din fața Vicariatului, dându-i numele fericitului Ioan Paul al II-lea. Un fapt demn de luat în seamă a fost și constituirea la 13 aprilie a unui grup de opt cardinali consilieri pentru a-l ajuta în reformarea Curiei Romane.

S-a vorbit despre "efectul Bergoglio": mulți preoți au sesizat că numeroși oameni s-au reapropiat de Paști de Spovadă în urma cuvintelor rostite de papa Francisc despre iertare și despre milostivire.

Lumea a fost pur și simplu captivată de la primele sale cuvinte, continuând și zilele următoare în același stil. Este un bun comunicator, cu un limbaj simplu, care merge direct la inimă, în spatele simplității simțindu-se profunzimea gândirii, a omului care se roagă și meditează, cu o viziune complexă asupra realității pe care o exprimă, însă cu un limbaj accesibil tuturor.

Spre surprinderea și încântarea tuturor, papa coboară în mulțime, este îmbrățișat și îmbrățișează pelerinii, oferă binecuvântare și cere de fiecare dată binecuvântarea și rugăciunea.

Diferite persoane au fost sunate de papa însuși, fie că a fost vorba de papa emerit Benedict al XVI-lea, fie de vechiul său vânzător de ziare sau de portarul de la o mănăstire iezuită. I-a lăsat un mesaj pe telefon părintelui Claudiu Bărbuț, originar din România, care activează în Spania. O surpriză a fost și telefonul prin care l-a anunțat pe pr. Benoni Ambăruș, paroh în Dieceza de Roma, originar din Dieceza de Iași, să-i spună că va participa la Liturghia de Prima Sfântă Împărtășanie pentru 44 de copii, din 26 mai. Deja a celebrat Liturghia de mai multe ori cu grădinarii și muncitorii de la Vatican, găsind timp și pentru câteva mesaje prin mijloacele media sau pentru video-mesajul cu ocazia expunerii extraordinare a Giulgiului din Torino.

Îi mulțumim Domnului pentru că ni l-a dăruit pe papa Francisc, care și-a "suflecat mânecile" și a început munca, inclusiv, și mai ales, la "periferia" Bisericii, arătând tuturor cum trebuie să procedeze un păstor cu oițele sale.

Pr. Adrian Blăjuță



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat