Evadare

Trăim într-o lume care vorbeşte fără să se exprime, care flecăreşte fără să transmită valori, care urăşte tăcerea şi dispreţuieşte meditaţia profundă; o lume de zgomote, în care nu se găseşte loc pentru armonia ecoului divin, o lume mereu în stare de criză... Ce-i de făcut?

Iată o sugestie venind dinspre sfântul Ignaţiu de Loyola: "Trebuie să privim în sus, spre izvorul oricărui bine, să urmăm cu inima traiectoria razei, să urcăm în susul apei pentru a ajunge la izvor, la sursă, la Dumnezeu. E ca şi cum ai merge pe contrasens şi în urcare, întru curăţie şi corectitudine, ca să-l întâlneşti pe dătătorul tuturor bunurilor, să-i mulţumeşti şi să-l adori printr-o atitudine de "simpatie", de comuniune şi de dăruire necondiţionată. E ca şi cum ai ajunge până în pragul paradisului şi asta din motive de logică şi de iubire".

George Bernanos susţine că "noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu întrucât suntem capabili de iubire, sfinţii demonstrând geniul iubirii".

Poate părea un fel de evadare din mijlocul lumii, o sustragere de la obligaţiile vieţii normale... şi aşa este, dacă nu se au în vedere cele două atitudini cheie: comuniunea şi iubirea. Dacă da, atunci se poate verifica chiar o reîntoarcere spre semeni... cu un fel de revărsare... constând în împărtăşirea iubirii...

Pr. Cristian Chinez