Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri la centenar -

La o sută de ani de la începutul "Luminii!"

La anii când "cotrobăiam" prin podul casei părintești, scot la iveală, cu emoție și surprindere, de la fundul unei lăzi de zestre, reviste, foi și ziare vechi cu titluri nu tocmai știute până atunci: Lumina creștinului, Presa Bună, Dreptatea etc. cărticele uzate cu rugăciuni noi pentru mine.

"Să nu le duci cumva la școală ca să afle alții că noi mai avem de astea!", mă sfătui mama puțin parcă speriată de descoperirea mea.

N-am prea înțeles eu, de ce trebuiau ascunse foile acelea de lumea școlii de atunci. Cum n-am înțeles, mai târziu, de ce s-a speriat mai tare mama când a aflat că "descoperisem" un plug astupat într-o groapă din grădină, așteptând "să vină alte vremuri".

După 1989, la schimbarea vremurilor - biata mamă nu le-a mai apucat - am scos, cu mândrie, la lumină atât Lumina creștinului cât și plugul ruginit, să desțelenim și sufletul și ogorul părintesc, cu energie și entuziasm! M-au găzduit și mi-au adus multă bucurie, atât paginile noii Lumina creștinului cât și noile flori și recolte ale grădinii de acasă. Din păcate, după 22 de ani, s-a mai stins elanul și al celor care mai citesc și al celor care mai ară... Fug tot mai mulți spre "lumina" amăgitoare a ecranelor, a butoanelor de tot felul cu care comandă, confortabil, iluzii leneșe, colorate mincinos, captivând și deturnând periculos preocupări, destine.

Propun noii Lumina creștinului o promovare mai bună, "agresivă" chiar, în lumea tinerilor; o colaborare mai strânsă cu "luminițele" revistelor din parohii sau din școlile catolice; o evidențiere mai exactă și concretă, spre luare aminte, a experiențelor, bune sau amare, ale tinerilor plecați din țară. Dați cuvântul mai des și laicilor care au ceva de spus și au puțin talent...

Apreciez majoritatea rubricilor din noul format al revistei (am toate numerele din ultimii 22 de ani, și aș vrea să mai colecționez, măcar încă pe-atâtea!). Felicitări și noi succese la aniversar! S-aprindeți încă o sută de ani lumină în sufletele de creștini moldoveni și nu numai!

La mulți și rodnici ani! Doamne, ajută!

Prof. Petru Gălățeanu (Roman)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat