Umanizare

În lucrarea sa A creşte în înţelepciune, A.J. Heschel scrie: "Dacă este adevărat că binele tuturor contează mai mult decât binele unuia singur, cel care dă semnificaţie speciei umane este individul concret. Să nu ne închipuim că o fiinţă umană este preţioasă întrucât face parte din specie; adevărul este exact invers: specia umană este preţioasă deoarece este compusă din fiinţe umane".

O punere în balanţă a celor două a avut loc şi cu referire la Isus: "Este mai bine să moară un singur om... şi să nu piară întreaga naţiune" (In 11,50). Dar oare naşterea ca început de viaţă umană nu poate fi considerată crucială? A nega sau a interzice naşterea cuiva nu înseamnă atentat tocmai la existenţa, dar şi la identitatea neamului omenesc? Ce mai rămâne din atât de trâmbiţatul umanism existenţial? Cu fiecare caz de acest fel, specia umană devine mai puţin umană. Se împământeneşte dezumanizarea omului. Şi asta chiar şi în contextul sărbătoririi cvasi generale a Crăciunului. Explicaţia este una singură şi anume că este ignorat esenţialul a ceea ce se celebrează la 25 decembrie: umanizarea lui Dumnezeu. Dumnezeu devine om pentru ca omul, devenind la rândul său mai om, să poată fi îndumnezeit. Şi asta, crescând împreună cu Dumnezeul făcut om în statură, în înţelepciune şi în har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Pr. Cristian Chinez