Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Noi biserici, în construcție

Răchiți

În filiala Răchiți a Parohiei Mărgineni a fost sfințită piatra de temelie a viitoarei biserici, care va purta hramul "Sfântul Padre Pio". Ceremonia s-a desfășurat luni, 23 septembrie, fiind prezidată de PS Aurel Percă, avându-i alături pe pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pr. Dumitru Mihai, parohul comunității, precum și alți preoți.

Zona denumită Răchiți este situată pe raza DJ 115 B dintre Mărgineni și Hemeiuș, cu denumirea de Strada Tineretului, aici locuind 134 de familii catolice, nevoite să străbată o distanță între 5 și 7 km până la biserica parohială. Din acest motiv credincioșii au cerut să se construiască o nouă biserică în această zonă de la periferia orașului Bacău.

Noua biserică are în proiect următoarele dimensiuni: gabaritul în profil longitudinal al bisericii cu pridvorul de la intrare: 33,30 m; gabaritul transversal măsurat la pilele sistemului constructiv: 13,30 m; înălțimea maximă în vârful turnului: 33,05 m; înălțimea la coloana navei: 13,75 m; capacitatea bisericii: 176 de locuri în bănci, 10 locuri în prezbiteriu, 12 locuri la cor; aria construită desfășurată: 724,15 mp.

Șcheia

PS Petru Gherghel a sfințit duminică, 17 noiembrie, piatra de temelie a capelei "Sfânta Fecioară Maria de Guadalupe", din componența viitoarei Case "Bunul Samaritean", o casă pentru cei în vârstă sau cu dizabilități, din Parohia Șcheia. Episcopul de Iași a celebrat și un requiem în memoria pr. Iosif Andrici, de la a cărui moarte se împlineau în acea zi șase ani. Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus, coordonatoarele directe ale proiectului, pr. Anton Moraru, paroh de Șcheia, pr. Petru Blaj, decan de Valea Siretului, mai mulți preoți, primarul localității și alte autorități au participat la această sărbătoare.

Osebiți

În cartierul Osebiți a Parohiei Luizi-Călugăra a fost sfințită piatra de temelie a viitoarei biserici, care va purta hramul "Înălțarea Domnului". Ceremonia s-a desfășurat luni, 18 noiembrie, fiind prezidată de PS Aurel Percă, avându-i alături pe pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pr. Daniel-Anton Lucaci, OFMConv., parohul comunității, Aurel Varga, primarul comunei Luizi-Călugăra, și peste 20 de preoți. Au fost prezenți și coordonatorii lucrărilor: Vlad Dimitriu, arhitect, și Constantin Grapă, inginer de structură.

Parohia Luizi-Călugăra are 1.350 de familii cu 5.200 de credincioși. Deoarece capela din cimitirul Osebiți deservește cu greu serviciului liturgic pentru această zonă aflată la distanță mare de biserica parohială, credincioșii și parohul comunității au luat decizia construirii unei noi biserici potrivite pentru această zonă.

La celebrarea de sfințire a pietrei fundamentale, puteau fi observate formele noii biserici, după fundația deja turnată. Aici a fost ascultat cuvântul Domnului, cuvântul de încurajare al episcopului Aurel, după care a urmat rugăciunea de sfințire. Decretul episcopal emis cu această ocazie a fost înglobat într-un bloc de beton armat din temelia noii Biserici. În biserica parohială a fost celebrată Liturghia. Lecturile au scos și mai mult în evidență nevoia comunității de a mai avea un loc potrivit de rugăciune și comuniune, iar PS Aurel, în cadrul predicii, descriind construirea primei biserici creștine, a comparat noua biserică începută cu acea primă biserică; la finalul predicii Preasfințitul i-a încurajat pe credincioși, amintind că orice lucru măreț cere sacrificii, iar în aceste timpuri grele este nevoie de eforturi care nu vor rămâne nerăsplătite.

Noua biserică va avea 34 m lungime, 16 m lățime, iar înălțimea turnului va fi de 37 m.

Pagină realizată de pr. Adrian Blăjuță



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat