Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Papa la Assisi
Papa Francisc va efectua la 4 octombrie o vizită-pelerinaj la Assisi, pe urmele sfântului Francisc. Programul va include vizita privată la bisericuța "Sfântul Damian", unde tânărul Francisc a auzit vocea lui Cristos răstignit și și-a schimbat viața, apoi la sediul Arhiepiscopiei din Assisi, unde pontiful va intra în așa-numita "Cameră a despuierii", care păstrează memoria gestului tânărului Francisc care s-a dezbrăcat de hainele lumești sub ochii tatălui său, Pietro di Bernardone. Momentul central va fi Liturghia din piața bazilicii "Sfântul Francisc". Va urma vizita privată la bazilica "Sfânta Clara" și întâlnirea cu tinerii în piața din fața bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor".

Secretar de stat
După demisia ES card. Tarcisio Bertone, secretar de stat, căruia i s-a cerut să rămână în funcție până la 15 octombrie, Sfântul Părinte l-a numit pe Mons. Pietro Parolin, nunțiu apostolic în Venezuela, ca nou secretar de stat. Mons. Parolin s-a născut la 17 ianuarie 1955; a fost hirotonit preot la 27 aprilie 1980; are doctoratul în drept canonic. A intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun la 1 iulie 1986. La 17 august 2009 a fost numit nunțiu apostolic în Venezuela. A fost numit episcop de papa Benedict al XVI-lea, la 12 septembrie 2009. În afară de limba italiană, cunoaște limbile franceză, engleză și spaniolă.

Restricții
În cadrul întâlnirii desfășurate la Strasbourg (Franța), între 12 și 14 septembrie, consilierii juridici ai Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) au avertizat privitor la înmulțirea restricțiilor legale împotriva libertății religioase. La întâlnire au participat peste 30 de delegați, reprezentând 22 de conferințe ale episcopilor din Europa. Discuțiile s-au concentrat pe obiecția de conștiință, libertatea de exprimare și libertatea de a primi educație religioasă. Experții au subliniat că religia are "o relevanță publică mare în viețile și conștiințele cetățenilor europeni". Cu toate acestea, există "o creștere considerabilă" a restricțiilor legale în țările membre ale CCEE, restricții înregistrate de Observatorul privitor la Discriminarea și Intoleranța față de creștinii din Europa.

Un orfan la papa
Vasilică, un băiețel în vârstă de 11 ani, orfan din Republica Moldova, s-a întâlnit cu papa Francisc, miercuri, 4 septembrie, alături de alți copii europeni. A făcut parte dintr-o delegație a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene, care i-a înmânat papei o carte, "Copiii Europei îi vorbesc papei Francisc", cu desene și scrisori de la copii din diferite state europene. "Dragă papă Francisc, surioara mea mi-a spus că trebuie să-ți spun "papă", dar eu nu știu ce înseamnă "papă", de aceea îți spun "tată"", i-a spus băiatul suveranului pontif, dăruindu-i o cruce de lemn. Sora băiatului se află de mai mult timp în Casa Familia, a Fundației Catolice "Regina Pacis" cu sediul la Chișinău.

"Curajul speranței"
Privind la situația din Siria, Comunitatea "Sfântul Egidiu" a organizat cea de-a 27-a întâlnire internațională și interreligioasă, cu tema "Curajul speranței", la Roma, între 29 septembrie și 1 octombrie. Au fost invitați lideri religioși, oameni de cultură și politicieni. La 30 septembrie a fost prevăzută o audiență la papa Francisc. Tema întâlnirii s-a inspirat din apelurile papei Francisc pentru pacea în Siria și în Orientul Mijlociu, chemându-i pe cei aproximativ 400 de reprezentanți ai marilor religii, ai lumii culturale și politice să fie și ei promotori ai păcii. Întâlnirea din anul 1997 a Comunității "Sfântul Egidiu" a avut loc la București, cu tema "Pacea este numele lui Dumnezeu".

Capitul augustinian
În sărbătoarea sfântului Augustin, părinte spiritual al ordinului care îi poartă numele, la Roma s-a deschis, în ziua de 28 august, al 184-lea capitul general, Liturghia fiind prezidată de papa Francisc în bazilica "Sfântul Augustin", în prezența a 90 de delegați din aproape 50 de țări. A fost ales noul prior al ordinului, al 97-lea: pr. Alejandro Moral Antón, care a preluat mandatul de la pr. Robert Prevost. Capitulul, care se desfășoară o dată la șase ani, s-a încheiat la 14 septembrie. În Dieceza de Iași augustinienii asumpționiști au o mănăstire la Mărgineni.

Capitul carmelit
Ascultarea lui Cristos, rugăciunea și misiunea, au fost cele trei indicații pe care papa Francisc le-a oferit părinților carmeliți reuniți la Roma, pentru al 213-lea capitul general al ordinului, cu tema "Un cuvânt de speranță și mântuire. A trăi carisma și misiunea Carmelului astăzi". Evenimentul s-a desfășurat în perioada 2-21 septembrie. Pr. Fernando Millán Romeral, OCarm., din Spania, a fost reales prior general, pentru încă un mandat de șase ani. Într-un mesaj trimis acestuia, Sfântul Părinte a amintit importanța simplității evanghelice drept cale de reînnoire a Bisericii. În Dieceza de Iași este cunoscută, din anul 2001, Mănăstirea Carmelită de la Luncani.

Colocviu familial
Papa Francisc a primit-o în audiență pe Maria Voce, președinta Mișcării Focolarelor, la 13 septembrie, întâlnire pe care lidera catolică a catalogat-o "un colocviu familial în care s-a văzut că papa ține mult la creștinismul angajat și la spiritul de comuniune". După audiență, într-un interviu la Radio Vatican, Maria Voce a adăugat: "Ne-a primit cu multă prietenie, mulțumindu-ne pentru munca mișcării noastre în întreaga lume. Am văzut cât de bine cunoștea mișcarea, chiar și din experiența sa argentiniană... Ne-a spus să continuăm binele pe care-l facem, mergând înainte cu bucurie și curaj. Ne-a sfătuit să fim veseli pentru că a spus: "Mulți spun că zâmbetul este deviza Mișcării Focolarelor"".

Întâlnire Taizé
A 36-a Întâlnire Europeană a Comunității Taizé va avea loc între 28 decembrie și 1 ianuarie la Strasbourg, în Franța, și se adresează tinerilor între 17 și 35 de ani. Va fi o nouă etapă a "Pelerinajului de încredere pe pământ" început de Frere Roger, fondatorul comunității Taizé, la sfârșitul anilor '70. Întâlnirea va reuni tineri catolici, anglicani, protestanți și ortodocși, care vor fi primiți de comunitatea locală. Întâlnirea de anul trecut a avut loc la Roma, în Piața "Sfântul Petru", unde, în prezența papei Benedict al XVI-lea, au participat peste 40.000 de tineri.

Pelerini la Sighet
Seminariștii de la Institutul "Don Orione" din Iași au participat la tradiționalul pelerinaj de la Șimleul Silvaniei la Sighetu Marmației, parcurgând pe jos 165 km în perioada 22-29 august. Pelerinii s-au gândit la episcopii morți în faimă de martiri aflați sub regimul comunist, printre aceștia numărându-se și PS Anton Durcovici. Pelerinajul este organizat în fiecare an de Episcopia de Oradea împreună cu comunitatea "Don Orione" și este dedicat în special tinerilor, dar și tuturor celor care se simt tineri. Anul acesta, au participat peste 130 de persoane, cu vârsta între 9 și 75 de ani.

Desființarea Cathedral Plaza
Nemulțumiți de tergiversarea luării unor măsuri de către primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, pentru desființarea "clădirii ilegale și periculoase" autointitulată "Cathedral Plaza", din apropierea catedralei "Sfântul Iosif", episcopii catolici din România i-au trimis edilului, la 12 octombrie, o scrisoare deschisă în care cer aplicarea neîntârziată a hotărârii judecătorești din 23 ianuarie, dată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus definitiv și irevocabil demolarea turnului Cathedral Plaza și readucerea terenului pe care a fost edificată această construcție la destinația inițială, aceea de parc.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat