Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoare circulara -

Sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului

Ne întoarcem cu bucurie în timp și retrăim în credință momente de mare importanță pentru viața Bisericii noastre locale.

Episcopul Anton Durcovici a fost chemat și numit să conducă poporul credincios din Moldova printre valurile înspumate ale noilor schimbări socio-politice, impuse de conducerea ateo-comunistă de la Moscova. Numirea sa a avut loc în anul 1947, iar consacrarea epis- copală s-a realizat abia la 5 aprilie 1948 în catedrala din București. Instalarea a avut loc la 14 aprilie 1948 în catedrala din Iași, într-o atmosferă de mare bucurie, dar încărcată de evenimentele complicate și agitate ale instaurării noii orânduiri sociale, potrivnice oricărei forme de manifestare a credinței.

Încă de la început, noul păstor, dispunând de o credință rară și de o viziune clară, în scrisoarea pastorală, în care prezintă chemarea și programul de slujire în noua sa misiune de părinte și păstor, își îndreaptă, cu mare evlavie, gândul spre cea care era aleasă să fie ocrotitoarea și patroana diecezei, sfânta Fecioară Maria, înălțată cu trupul la cer, alături de sfântul Iosif, soțul ei feciorelnic și tată purtător de grijă nu numai a lui Isus, ci și a Bisericii sale.

Imediat după începutul ministerului său episcopal, într-o altă scrisoare pastorală adresată tuturor preoților, noul episcop îi invită cu multă încredere ca ei să-i îndemne pe credincioși "să închine luna mai în chip deosebit preasfintei Fecioare Maria, așa cum de mult obișnuiește să facă poporul nostru credincios. Cuvintele ce vi le adresez acum nu au, de aceea, alt scop, decât să întărească hotărârea pe care ați luat-o, amintindu-vă numai rolul covârșitor ce îl are preotul nostru, de a trezi și a menține râvna credincioșilor în cinstirea Maicii Domnului".

Asemănând-o pe Maria cu chivotul legământului, ea trebuie să fie aceea care va ajuta poporul său să treacă prin toate pericolele și să învingă toate obstacolele, așa cum odinioară poporul ales, având în fața sa arca alianței, a reușit să treacă apele învolburate ale Iordanului și să învingă obstacolul cetății din Ierihon, pentru a ajunge în țara făgăduinței (cf. Ios 3).

"În fața Maicii Preacurate a Creatorului, stăpânului atotputernic - avea să le amintească noul păstor preoților și poporului creștin din Moldova - valurile furioase ale patimilor omenești se opresc și stau perete, cetățile și atacurile dușmane, oricât de înfricoșătoare, se prăbușesc neputincioase și nimic nu mai poate împiedica poporului creștin intrarea în împărăția Fiului ei".

Cu vie și profundă convingere le scria preoților diecezei: "Ridicați, așadar, cât mai sus, Cucernice părinte, în văzul poporului credincios chivotul legii celei noi, stindardul Maicii Domnului, îndemnați-i pe păstoriții Sfinției voastre să ia parte cu mic, cu mare la devoțiunea de mai, ce se ține în biserică, având grijă a o săvârși cu cât mai multă solemnitate și evlavie sau, dacă nu pot veni în sfântul lăcaș, să nu uite de a saluta în această lună pe Maica lor din ceruri cât mai des cu rugăciuni cântate și flori, fie acasă în sânul familiei, fie la câmp, la lucru sau oriunde s-ar afla".

Îndemnul neînfricatului și curajosului episcop nu a încetat să răsune în toți anii grei ai persecuției și dictaturii, astfel încât vocea lui, preluată de cei care au urmat după el, a continuat să cheme lumea la o adevărată încredere față de Maica poporului nostru credincios și ocrotitoare a Moldovei. Iar Maica sfântă i-a însoțit cu iubirea ei de mamă pe toți fiii Bisericii noastre, până la căderea zidului Berlinului și a tuturor structurilor puterii răului și a celor necredincioși.

Nu mult timp după această circulară, la 5 august, a urmat un alt gest impresionant și curajos al noului episcop, o altă scrisoare, prin care le cerea tuturor părinților decani să distribuie preoților parohi și poporului creștin noul formular al Liturghiei din 22 august, în cinstea inimii neprihănite a sfintei Fecioare Maria, pentru a celebra, cu un nou zel, această zi închinată iubirii sale materne.

Pentru a întări în credincioși convingerea că trebuie să se încredințeze ocrotirii Preacuratei Fecioare Maria în fața amenințărilor care se înmulțeau împotriva credinței și a Bisericii, la 20 august 1948, episcopul cere ca în lunile septembrie și octombrie să se intensifice rugăciunile și evlavia către Maica Domnului, prin recitarea zilnică a Rozariului, cu excepția zilelor de vineri, când se va face Calea crucii, care trebuia să se încheie cu binecuvântarea simplă cu preasfântul sacrament.

Nu mult după aceea, plin de încredere și credință, a procedat la memorabila consacrare a Eparhiei de Iași către inima neprihănită a Mariei, din ziua de 22 august 1948. Acest act curajos al Preasfințitului Anton avea să impresioneze tot poporul creștin, invitat la încredere și curaj, și avea să-i fie încă un cap de acuzare, pentru rezistența în fața pericolului, din partea conducerii comuniste impuse de către emisarii Moscovei.

Toate aceste inițiative, luate imediat după instalarea sa ca episcop de Iași, demonstrează grija lui specială pentru poporul încredințat spre păstorire, iar convingerea sa în ajutorul Maicii Domnului l-a însoțit mereu și l-a întărit în munca sa apostolică, pe care a făcut-o cunoscută în vizitele canonice din parohii, cu ocazia administrării sacramentului Mirului, pregătindu-i pe credincioși în lupta împotriva curentului periculos ce se abătea peste poporul nostru.

Nu citim oare în aceste apeluri și inițiative convingerea sa, dar și anunțarea profetică a faptului că, urmând-o pe Maria, chivotul cel nou al Mântuitorului, toate valurile vor fi învinse și astfel poporul, plin de credință, va putea merge înainte spre împărăția veșnică?

Îi mulțumim Domnului pentru mărturia lui, pentru sângele pe care l-a vărsat pentru ca noi "să avem viață și s-o avem din belșug" și îi suntem recunoscători marelui nostru păstor că ne-a arătat drumul pe care putem învinge orice dușman și orice piedică și că ne-a încredințat Mamei noastre cerești, care ne-a luat sub mantia ei și ne-a făcut să creștem în credință și să ieșim victorioși din lupta cu Cel Rău și cu slujitorii săi.

Către toți preoții, persoanele consacrate și toți credincioșii

Apropiindu-ne de luna octombrie, pentru care episcopul Durcovici le cerea credincioșilor să recite zilnic sfântul Rozariu, să ne apropiem și noi de Isus și de iubirea sa euharistică, însoțiți de Mama noastră cerească, știind că, tocmai în această lună, procesul canonic ce se desfășoară la Roma în vederea beatificării sale ajunge la un moment decisiv: analiza din partea comisiei cardinalilor și a episcopilor.

Cerem și îndreptăm un apel către întreaga dieceză, către preoți, persoane consacrate, seminariști, tineri și familii, ca în toate bisericile, rugăciunea Rozariului, recomandată de episcopul Durcovici în vremuri grele, să fie recitată zilnic, fie înainte de sfânta Liturghie, fie în cadrul devoțiunii mariane de seară, devoțiune care este bine să se încheie cu binecuvântarea euharistică, pentru ca astfel să desfășurăm o campanie de rugăciuni, unindu-ne cu credincioșii din Arhidieceza de București, cu cei din comunitatea Bad Deutsch-Altenburg (Austria) și cu toți credincioșii noștri, aflați în diferite părți ale lumii, mai ales la Roma, pentru implorarea dobândirii prin mâinile Maicii Preacurate a mult așteptatei beatificării a episcopului Anton Durcovici, din partea Sfântului Părinte papa Francisc.

Episcopul nostru Anton și-a dat viața pentru credința noastră; noi suntem chemați să urmăm exemplul său, să apărăm darul credinței și al iubirii adevărate și să nu încetăm a ne ruga pentru fericirea sufletului său nobil și pentru marele favor al declarării sale ca fericit.

Credem că Preacurata Fecioară Maria, pe care atât de mult a iubit-o, care l-a asistat în clipele grele ale suferinței și care l-a făcut să fie curajos în mărturia sa apostolică, ne va asista și pe noi în mărturisirea aceleiași credințe pentru care el și-a dat viața, asemenea lui Isus, marele preot și păstor. Nădăjduim că ea va întinde peste noi mantia sa ocrotitoare și ne va bucura cu un dar atât de mult așteptat, de a-l avea în curând mijlocitor în ceruri pentru noi și pentru tot poporul creștin din grădina ei binecuvântată, România și Dieceza de Iași.

În fiecare seară vom încheia zilele lunii octombrie cu rugăciunea sfântului Bernard: "Adu-ți aminte".

Tuturor, alese mulțumiri, binecuvântare cerească și îmbrățișare frățească și părintească.

+ Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat