Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Ocrotirea familiei creștine (III)

(Continuare a prevederilor "Cartei drepturilor familiei")

Articolul 4

Viața umană trebuie să fie respectată și protejată încă din momentul conceperii.

a) Avortul este o violare directă a dreptului fundamental al vieții oricărei ființe umane.

b) Respectul demnității ființei umane exclude orice manipulare experimentală sau exploatarea embrionului uman.

c) Orice intervenție asupra patrimoniului genetic al persoanei umane, care nu privește corectarea anomaliilor, constituie o violare a dreptului la integritatea fizică și este în contradicție cu binele familiei.

d) Atât înainte, cât și după nașterea lor, copiii au dreptul la protecție și asistență socială, la fel ca mama lor în timpul sarcinii și în timpul unei perioade rezonabile după naștere.

e) Toți copiii, fie cei născuți în cadrul căsătoriei sau în afara ei, se bucură de același drept la protecție socială, în vederea dezvoltării integrale a persoanei lor.

f) Orfanii și copiii lipsiți de asistență din partea părinților sau a tutorilor trebuie să se bucure de o protecție deosebită din partea societății. În ceea ce-i privește pe copiii care urmează să fie încredințați unei familii sau adoptați, statul trebuie să instaureze o legislație care să faciliteze familiilor apte să o facă primirea copiilor care au nevoie să fie luați în îngrijire, în mod temporar sau permanent, și care, totodată, să respecte drepturile naturale ale părinților.

g) Copiii cu handicap au dreptul să afle în căminul lor și la școală un cadru adaptat creșterii lor umane.

Articolul 5

Pentru că au dat viață copiilor lor, părinții au dreptul originar, primul și inalienabil de a-i educa; de aceea, ei trebuie să fie recunoscuți ca primii și principalii educatori ai copiilor lor.

a) Părinții au dreptul să-și educe copiii conform convingerilor lor morale și religioase, ținând seama de tradițiile lor culturale de familie, care favorizează binele și demnitatea copilului, și trebuie să primească din partea societății ajutorul și asistența necesare pentru a-și îndeplini rolul de educatori în mod corect. (va urma)

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat