Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Din Roma în România
Mons. Daniele Micheletti, parohul comunității San Vitale din Roma, s-a aflat într-o vizită în România, în perioada 18-21 iulie, ca răspuns la constantele invitații făcute de-a lungul timpului de către PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă. A fost însoțit de pr. Isidor Iacovici, parohul comunității românilor catolici din Roma și decan pentru partea de sud a Italiei. În scurtul timp cât a fost prezent în țara noastră, "don Daniele", cum e numit de românii prezenți la Roma, a vizitat Episcopia de Iași, având întrevederi cu episcopii, a vizitat seminariile de la Iași și Bacău, închisoarea de la Sighet, comunitatea catolică din Butea, dar și multe alte obiective turistice și religioase.

Monument și decernare
La Săbăoani, în prezența episcopului auxiliar de Iași, Aurel Percă, fiu al acestei comunități, și a altor preoți originari din Săbăoani, s-a sfințit la 7 august un monument dedicat țăranilor căzuți în timpul confruntărilor din aprilie 1831, când s-au răsculat împotriva ocupației rusești din timpul Regulamentului Organic, care îi obliga pe săteni să își dea copiii la oaste. În memoria lor s-a oficiat un Requiem și o Liturghie solemnă, prezidată de către episcopul Aurel Percă, în cadrul căreia s-au acordat, pentru prima dată în istoria comunității, două distincții de "cetățean de onoare" pentru PS Aurel Percă și pr. Iosif Antoci, paroh la Viena.

Împreună în comunitate
Preoții și persoanele consacrate din Luizi-Călugăra s-au întâlnit, la 7 august, celebrând sfânta Liturghie împreună cu comunitatea locală. Ca moto pentru această întâlnire au fost alese cuvintele: "Aveți încredere, eu sunt, nu vă temeți" (Mt 14,27). Sunt 67 de preoți originari din Luizi-Călugăra: 12 decedați, 31 activează în țară, 24 în străinătate. Mai sunt: circa 10 frați (călugări) și circa 110 surori, 18 fecioare consacrate înscrise în Ordo Virginis; 120 de persoane în Ordinul Franciscan Secular (Terțiari). Întâlnirea a avut ca scop de a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darul vocației, împărtășirea de experiențe și menținerea comuniunii între cei chemați la o slujire deosebită în Biserica lui Cristos, cât și menținerea comuniunii cu credincioșii din satul natal.

Sărbătorile clariselor
PS Aurel Percă a prezidat la Roman, în ziua de 11 august, în solemnitatea Sfânta Clara, Liturghia solemnă prin care s-au marcat "800 de ani de viață clariană", celebrarea înscriindu-se printre manifestările în cadrul celui de-al VIII-lea centenar al fondării Ordinului Sfintei Clara de Assisi, "Clarisele" sau "Surorile sărace ale sfintei Clara", început în Biserica Catolică la 17 aprilie și care se va încheia în ziua de 11 august 2012. Alte evenimente găzduite de Surorile Clarise: la 2 august s-a marcat hramul bisericii "Sfânta Maria a Îngerilor" de la Roman, Liturghia fiind prezidată de pr. Emilian Cătălin, OFMConv., ministrul provincial, iar între 2 și 10 august, la ora 8.00, în cadrul Liturghiilor, s-a făcut novena de pregătire pentru solemnitatea Sfânta Clara.

Tabără de latină
Cu binecuvântarea PS Petru Gherghel, Institutul Teologic din Iași și Mănăstirea "Maica Unității" din Viișoara (Piatra Neamț) organizează în perioada 29 august - 4 septembrie o tabără de limbă și cultură latină, în mănăstirea surorilor benedictine din Viișoara. Tabăra, intitulată "Ora et labora: în Europa, pe urmele sfântului Benedict", se va centra pe lectura, traducerea și analiza regulei sfântului Benedict în contextul Europei de astăzi. La acest eveniment sunt invitați să participe seminariști, preoți, persoane laice doritoare să pătrundă în tainele limbii latine și a spiritualității benedictine care a modelat Europa de astăzi.

Pelerinaj în Polonia
Episcopia Romano-Catolică de Iași, prin Oficiul pentru Pelerinaje, organizează în perioada 30 septembrie - 9 octombrie, un pelerinaj diecezan în Polonia, țara natală a fericitului papă Ioan Paul al II-lea, prilejuit și de participarea la Cel de-al II-lea Congres Mondial al Milostivirii Divine, ce se va desfășura la Cracovia - Lagiewniki (Sanctuarul Divinei Milostiviri). La pelerinaj va fi prezent și PS Petru Gherghel. Plecările vor fi din Iași, Bacău și Roman. Înscrierile se vor putea face la Parohia Răducăneni, jud. Iași, la pr. Iulian-Eugen Kropp (tel. 0232/292205; 0767/167799; e-mail: prk_iuliu@yahoo.it) și la Bacău, la Iulian Lupu (tel. 0721/299174). Detalii despre program sunt pe ercis.ro.

Numiri și transferuri
Prin decrete episcopale, PS Petru Gherghel a procedat la următoarele numiri și transferuri de parohi în Dieceza de Iași, care vor intra în vigoare începând cu 1 septembrie:
Numiri: pr. Valentin Aenoaei - Centrul Misionar Diecezan; pr. Iosif Agiurgioaei - Valea Mică; pr. Daniel-Mihai Bitiușcă - Tărâța; pr. Anton Encuți - Târgu Ocna; pr. Felix Măriuț - Episcopie - Miroslava; pr. Andrei Varga - Tomești;
Transferuri: pr. Pavel Chelaru - Roman "Sfânta Tereza"; pr. Valentin Ciceu - Somușca; pr. Ștefan Coșa - Corhana; parohi emeriți: pr. Dumitru Farcaș; pr. Ioan Purcaru; preoți "fidei donum": pr. Marian Benchea - Dieceza Spoleto-Norcia (Italia); pr. Carmil Duma - Dieceza de Chișinău (Rep. Moldova); pr. Ioan Mărtinaș - Dieceza de Münster (Germania); pr. Victor Osoloș - Misiunea Maikona (Kenya). Luarea în posesie canonică a parohiilor va fi la 4 septembrie.
Față de informațiile publicate în numărul din luna august, au intervenit următoarele modificări la numirile de vicari: pr. Marius Adam (jr.) - Bacău "Sfânta Cruce" (în loc de Pildești), pr. Gabriel Ciobanu - Pildești (în loc de Bacău "Sfânta Cruce"), iar la transferurile de vicari: pr. Lucian Avădăni - Ploscuțeni (ad tempus), pr. Daniel Budău - Tuta (în loc de Valea Seacă), pr. Adrian Bulai - Valea Seacă (în loc de Tuta).

Pe scurt
- 3-7 august: Exerciții spirituale pentru tinere la Viișoara, organizate de surorile din Congregația "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe" și pr. Iosif Iacob
- 13 august: A cincea ediție a Marșului credinței la Onești
- 26-31 august: Experiență vocațională pentru tinere la Surorile Sărace ale Sfântului Iosif din Roman.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat