Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREaTINULUI 
- Știri -

Știri interne

Comisia pentru Anul Familiei
Lansarea revistei Familia și Viața în format tipărit, Întâlnirea Națională a Familiilor, realizarea unei broșuri pentru logodnici au fost doar câteva dintre temele dezbătute la Roman, sâmbătă, 18 iunie, la întâlnirea Comisiei de Organizare a Anului Familiei în Dieceza de Iași. Lucrările s-au desfășurat la sediul Asociației "Familia și Viața" din Roman și au fost deschise de PS Petru Gherghel, în prezența celor 13 membri. La Întâlnirea Națională a Familiilor care ar urma să aibă loc în luna octombrie la Șumuleu Ciuc, vor participa și cinci familii din Dieceza de Iași, împreună cu copiii lor, după o întâlnire preliminară la 27 august, la Roman. S-a discutat, de asemenea, despre prezența Asociației "Familia și Viața" la cursurile de formare teologică organizate în toamnă pentru preoți.

Învățământul catolic
Casa de Reculegere din Traian a găzduit, în perioada 23-25 iunie, simpozionul internațional "Misiunea orei de religie în formarea tinerilor, pentru o viață angajată în Biserică și în societate", la care au participat inspectorii diecezani de religie și reprezentanți ai școlilor catolice din România. Simpozionul a fost coordonat de PS Aurel Percă, responsabil cu probleme de învățământ în cadrul Conferinței Episcopilor din România, fiind organizat la inițiativa Comitetului European pentru Învățământul Catolic, cu sediul în Bruxelles, reprezentat de Etienne Verhack, secretar general, Myriam Gesché și Pavils Jarans, experți, în colaborare cu Secretariatul Național pentru Învățământul Catolic din România (SNEC), reprezentat de prof. dr. Miorița Got, președintele SNEC.

Pentru educație
Spectacole de binefacere "Educație pentru Kenya! Fii alături de un copil din Maikona!", având ca scop strângerea de fonduri pentru educația copiilor din Kenya, au fost organizate la Iași, la subsolul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" la 10 iulie, și la Bacău, la subsolul bisericii "Sfinții Petru și Paul", la 24 iulie. Au fost prezenți câțiva tineri misionari alături de pr. Eugen Blaj, misionar fidei donum în Kenya, de 12 ani. Spectacolele au inclus mărturii, cântece și expoziție de fotografii. La Iași au participat și PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă. Moderatori au fost jurnaliștii Carmen Olaru și Horia Gumeni de la TVR Iași.

Capitul electiv
Al doilea capitul electiv al Fraților Capucini din Custodia "Fericitul Ieremia" s-a desfășurat, în perioada 6-9 iulie, la Onești, fiind prezidat de către fr. Leonardo Izzo, ministrul provincial al capucinilor din Napoli. Pr. Leon Budău a fost reales, la 7 iulie, custode al Custodiei Ordinului Fraților Minori Capucini din România. Au participat 36 de frați cu profesiune solemnă. Pr. Leon Budău, originar din Galbeni, s-a născut la 15 august 1971 la Bacău. La 6 septembrie 1998 a făcut profesiunea solemnă și la 15 decembrie 2001 a fost hirotonit preot.

Bucuria Verii
Copiii membri și simpatizanți ai Acțiunii Catolice, împreună cu animatorii lor, au participat la cea de-a șasea ediție a sărbătorii Bucuria Verii, la 2 iulie, în Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacău. Au participat 192 de copii, din nouă parohii, însoțiți de 51 de animatori, de persoane consacrate și de preoți. La activitățile sportive din cadrul acestui eveniment, câștigătorii au fost: la campionatul de fotbal: Parohia Barați "Coborârea Duhului Sfânt"; la campionatul de volei: Oratoriul Salezian "Don Bosco": la campionatul de ping-pong: Francisc din Pașcani; la campionatul de șah la băieți: Ionuț Demșa; la campionatul de șah la fete: Alexandra Iștoc.

Voturi
Sr. Elena-Monica Luzinschi, din Congregația "Surorile Crucii", a depus voturile pe viață sâmbătă, 18 iunie, în biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău. Liturghia solemnă, celebrată la ora 10.30, a fost prezidată de pr. decan Isidor Dâscă, fiind prezentă și sora superioară Maryline Darbellay. Surorile din Congregația "Surorile Maestre ale Sfintei Doroteea - Fiicele Sfintei inimi" au reînnoit voturile, la 1 iulie, în cadrul Liturghiei solemne a sărbătorii Preasfânta Inimă a lui Isus, celebrată la Oțeleni de pr. paroh Iosif Gîrleanu.

Îngrijitoare de bătrâni
Centrul Diecezan Caritas Iași organizează în Regiunea N-E a României, prin "Rețeaua de Incluziune Socială pe Piața Muncii", cursuri gratuite de formare profesională în meseria "Îngrijitoare bătrâni la domiciliu", la Huși, Onești, Săbăoani și Suceava. Pentru seria noiembrie 2011 - ianuarie 2012, înscrierile se fac între 1 iunie și 31 septembrie. Informații suplimentare pe siturile: ercis.ro, caritas-iasi.ro și fseromania.ro.

Invitație pentru tinere
Surorile "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" organizează un campus vocațional, la Slănic Moldova, în perioada 21-24 august, cu tema: "Mergând, Isus a intrat într-un sat!" (Lc 10,38). Pentru o trăire activă și responsabilă a zilelor de campus, vârsta minimă a tinerelor participante este de 16 ani. Înscrierile se fac până la 10 august la sr. Iuliana Sulteș (Casa "Buna-Vestire" Barați, Bacău; tel. 0234/211231, 0761/928334; e-mail: suoriulianasultes@yahoo.it).

Oferte de cazare
Parohia Romano-Catolică "Sfânta Maria" din Oradea (str. Gen. Traian Moșoiu, 21) oferă posibilitate de cazare în 13 camere și două apartamente, fiecare cu baie proprie. Dispune și de bucătărie cu sală de mese, precum și de o parcare. Prețul este de 40 lei pentru o persoană/zi. Informații: pr. Mihai Mârț (tel.: 0722/620300, 0758/015053; e-mail: mihai.mart@yahoo.com). Pentru turiștii pe litoral, Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" din Năvodari oferă posibilitate de cazare la mansarda casei parohiale, care dispune de opt camere, fiecare cu baie și televizor. La demisol este amenajat un spațiu pentru navigarea pe internet, o bucătărie și o sală de mese. Distanța până la mare este de 1,5 km, iar până la stațiunea Mamaia de 8 km. Prețul este de 40 lei de persoană/zi. Informații: pr. Ion M. Solomon (tel. 0241/762607, 0721/770020, e-mail: pr_solomon@yahoo.com).

Pelerinaj în Țara Sfântă
Episcopia Romano-Catolică de Iași, prin Oficiul pentru Pelerinaje, organizează un pelerinaj diecezan la locurile sfinte în perioada 2-9 octombrie. Prețul pelerinajului este de aproximativ 850 euro / persoană (la un număr de 45 de participanți). Înscrierile se fac până la 1 septembrie. Pentru informații suplimentare: pr. Mihai Budău (tel. 0744/558463, e-mail: budymichael@yahoo.com), pr. Cristian Vacaru (tel. 00972/54/9706471, e-mail: vacaru_cristian@yahoo.fr; www.romcatil.cnet.ro) și www.ercis.ro.

Pe scurt
- 2-5 iunie: Pelerinajul comunității catolice române din Padova la Lourdes
- 18-19 iunie: Pelerinajul comunității catolice române din San Vitale (Roma) la Padova
- 19 iunie: Marcarea "nunții de argint" de către patru familii din comunitatea românilor catolici din Padova
- 24 iunie: Iași: Jubileul de 40 de ani de preoție al absolvenților din promoția 1971
- 24-26 iunie: Curs de formare organizat de sectorul adulți al Acțiunii Catolice din România la Deva, participând și 15 membri din Dieceza de Iași
- 29 iunie: Sfințirea mozaicului cu sfinții Petru și Paul, patronii bisericii din Vaslui, de PS Aurel Percă
- 30 iunie - 3 iulie: Exerciții spirituale la Luncani pentru 38 de terezine din Iași, Bacău, Roman, Huși, Onești, Sebeș și Butea
- 2 iulie: Prima promisiune în familia franciscană, de către un grup de tineri din Onești
- 6-9 iulie: Pelerinaj prin mai multe localități din Europa, printre care și Lourdes, al absolvenților promoției 1986 a ITRC, la 25 de ani de preoție
- 16 iulie: Comemorarea a 30 de ani la Valea Mare, de la trecerea la Domnul, a episcopului Ioan Duma.

Numiri și transferuri
Prin decrete episcopale, Preasfințitul Petru Gherghel a procedat la următoarele transferuri și numiri de vicari în Dieceza de Iași, care vor intra în vigoare începând cu 1 august: numiri de vicari: pr. Marius Adam - Bacău "Sfânta Cruce"; pr. Gabriel Bacoșcă-Țernă - Bacău "Fericitul Ieremia"; pr. Mihai-Gabriel Balint - Butea; pr. Pavel Beșleagă - Moinești; pr. Eusebiu Bulai - Piatra Neamț "Sfânta Tereza"; pr. Gabriel Ciobanu - Pildești; pr. Alin-Benone Conțu - Săbăoani "Sfântul Mihail"; pr. Sergiu-Marian Dămoc - Dărmănești; pr. Florin Jitaru - Roman "Sfânta Tereza"; pr. Ionuț Pal - Adjudeni; transferuri de vicari: pr. Lucian Avădănii - Ploscuțeni (ad tempus) pr. Emanuel Bejenaru - Roman "Isus, Bunul Păstor"; pr. Adrian Blăjuță - Roman "Fericitul Ieremia"; pr. Daniel Budău - Tuta; pr. Adrian Bulai - Valea Seacă; pr. Marius-Claudiu Dumea - Bacău "Sfântul Nicolae"; pr. Paul Fechetă - Onești "Sfinții Petru și Paul"; pr. Cristinel Gal - Suceava; pr. Emanuel Imbrea - Oituz; pr. Claudiu Nedelciu - Mărgineni; pr. Iulian Roca - Oțeleni; pr. Mihai Savin - Tămășeni; pr. Marius Sabău - Roman "Inima Neprihănită"; pr. Andrei Staszkovian - Bacău "Sfântul Nicolae"; alte numiri: pr. Adrian Faraoanu - director adjunct la Spital Barticești; pr. Petru-Sebastian Tamaș - profesor la Școala Normală Iași. Preoții nou-sfințiți au primit numirile din partea păstorului diecezei la sfârșitul sfintei Liturghii celebrate sâmbătă, 30 iulie, în biserica "Sfânta Cruce" din Bacău.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat