Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

A educa împreună

Nu sunt căsătorită, de aceea încă nu pot spune în totalitate că știu ce înseamnă să ai și să crești un copil. Cu toate acestea eu însumi am fost copil, am frați și surori, am văzut atâtea mame care au copii și nu sunt străină de ceea ce presupune creșterea unui copil.

Întrebarea la care însă nu am găsit pentru mult timp un răspuns este: De ce copilul este atașat mai mult de mamă și de ce tatăl nu se implică la fel de mult în creșterea și educarea lui așa cum o face mama?

În general, în acest sens, există din partea tatălui un anumit tip de "comoditate". Nu o dată se aud expresii de genul: "Vezi ce are copilul! Vezi că plânge copilul! Fă-i ceva să tacă! Te rog, nu vreau să-l mai aud plângând!" Dacă ne gândim că cel mai mare "deranj" îl face noaptea, toate aceste expresii din gura unui tată presupun dorința lui de a se odihni pentru a doua zi, spre a putea merge la serviciu și, în același timp, sacrificiul mamei care "pierde" astfel noaptea. Iar dacă un copil plânge foarte mult noaptea e de presupus că pentru mamă acea noapte nu există.

În acest context mă întreb dacă nu cumva tatăl, cu scuza că trebuie să meargă a doua zi odihnit la serviciu, se debarasează de responsabilitățile lui de tată. În mod normal, un copil are un tată și o mamă, iar el trebuie să crească cu această conștiință spre a-i respecta în mod egal pe fiecare dintre ei.

S-a nimerit că la sfânta Liturghie dintr-o noapte de Paști a trebuit să fiu lângă o cameră unde erau mai multe mame care aveau copii mici. Pentru a nu deranja pe ceilalți credincioși, aveau posibilitatea să stea în această cameră. Fiind mai multe mame, cu mai mulți copii, era un adevărat spectacol. Fiecare dintre copii, probabil auzindu-se între ei, plângea și mai tare, iar mamele, uneori lipsite de soluții, făceau eforturi deosebit de mari spre a-i face să tacă.

Am înțeles atunci ce înseamnă să ai un copil, să fii mamă și să fii lăsată singură în împlinirea acestei misiuni. Nu era acolo nici unul dintre tați. Probabil nu era din respect pentru celelalte mame. Și totuși...

M-am gândit atunci la "vina de a fi copil", la imposibilitatea de a comunica prin limbaj ceea ce nu funcționează bine. Dar ce vină să aibă un copil!? Cu toții am fost mici și nimeni dintre noi nu-și amintește cum a fost.

Ceea ce mi se pare deosebit de important în astfel de împrejurări este lucrarea comună a celor doi, a tatălui și a mamei deopotrivă. Când este doar mama cea care trebuie să-l facă "să tacă", când trebuie "să-și ia copilul" și să iasă cu el în frigul sau în căldura de afară doar pentru faptul că tatăl trebuie să se odihnească, în creșterea normală a acelui copil ceva "se rupe". Se rupe inima mamei știindu-se abandonată într-un proiect care a presupus și colaborarea tatălui; se rupe încrederea într-o viitoare posibilitate că ar mai putea aduce pe lume și alți copii și, ceea ce este și mai important, se rupe în copil echilibrul care trebuie să-l caracterizeze știindu-se iubit în mod egal de amândoi părinții.

În acea noapte am învățat că pentru a crește un copil în mod armonios nu trebuie ignorat rolul nici unuia dintre părinți. Cât de ingenios a fost Dumnezeu când, pentru a trimite în lume o nouă viață, s-a gândit la ajutorul omului, a bărbatului și a femeii, a celor care prin apariția noii vieți capătă titlul de tată și mamă! Ce nobilă titulatură! Câtă demnitate stă în aceste două apelative: tată și mamă! Dar și ce presupun aceste două demnități!

"Mândria" părinților sunt copiii buni, bine educați. Dar copiii nu se nasc educați, ci se nasc cu doi părinți, care trebuie să-i educe, iar munca de educare este adesea anevoioasă. Totul însă devine ușor când se face împreună, când nimeni nu are nici o vină că se cheamă "tată" sau "mamă", când fiecare dintre cei doi își amintește și-și recunoaște în același timp rolul jucat la conceperea noii vieți. (Silvia)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat