Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Vizită în cea mai veche republică

În apropierea țărmului Mării Adriatice, în peninsula Italiei, la 22 km de Rimini, se află unul dintre cele mai mici și mai vechi state din lume: Republica San Marino. Are o suprafață de 60 km2, aproape 30.000 de locuitori și un parlament cu 60 de membri, țara fiind condusă de un consiliu general, în frunte cu doi căpitani regenți. Deși nu face parte din Uniunea Europeană, în San Marino moneda oficială este euro. Având o lungime maximă de 13 km, în scurt timp țara poate fi străbătută de la un capăt la altul. Capitala San Marino are 2.300 de locuitori și se află pe Muntele Titan (739 m), care domină țara.

Micul stat își înfinge rădăcinile în creștinism. Credința a fost adusă aici în urmă cu mai bine de 1.700 de ani de doi sfinți proveniți din Croația: Marino și Leone. Din punct de vedere religios, majoritatea sanmarinezilor este catolică. În toată republica sunt 12 parohii care depind de Dieceza de San Marino-Montefeltro, cu sediul la Pennabili, în provincia Rimini (Italia). Dieceza este unică în felul ei: cuprinde credincioși din două state suverane, San Marino și Italia. Are 81 de parohii, dintre care 38 în regiunea italiană Marche, 31 în Emilia-Romagna și 12 în Republica San Marino.

Papa Benedict al XVI-lea a făcut o vizită pastorală în această țară, duminică, 19 iunie. "Doamne, mărește în noi credința", a fost motoul vizitei ales de organizatori.

Duminică dimineață, în Serravalle s-au adunat pentru sfânta Liturghie 22.000 de credincioși, 25 de cardinali și episcopi și peste 200 de preoți sosiți și din regiunile vecine. "Întoarceți-vă la credință, adevărata voastră bogăție - le-a spus papa sanmarinezilor - în fața unor modele hedoniste care întunecă mintea și riscă să anuleze orice moralitate".

După-amiază, în Piața Republicii San Marino, papa a fost primit de căpitanii regenți; a intrat cu ei în Palatul public, unde îl așteptau membrii Guvernului, Congresului și Corpului diplomatic. Cu această ocazie au fost reafirmate locul central al familiei, necesitatea tutelării vieții de la început până la sfârșitul ei natural și calea pentru o laicitate sănătoasă. La ora 18.00 papa a ajuns la bazilica "San Marino", pentru a venera relicvele sfântului, după care a plecat cu elicopterul la Pennabilli, unde a vizitat catedrala și i-a întâlnit pe tinerii diecezei - circa 4.000.

Tinerii au prezentat dificultățile și așteptările lor, inclusiv în domeniul credinței în situații care îi poartă departe de mesajul evanghelic, departe de învățătura Bisericii, dar departe și de societatea în care San Marino și Montefeltro își au bazele seculare. Printre acestea: conștiința că taina Mirului este pentru mulți o despărțire de creștinism, lipsa unui proiect educativ atrăgător, dificila unitate familială, relațiile amicale dominate de hedonism și materialism, lipsa de lucru și teama de cotidian. "Ajutați-ne să înțelegem sensul vieții noastre, valoarea experienței, pentru a simți vibrând eu-l nostru și a nu suporta pasiv mecanismele puterii, care ne înconjoară în feluritele sale forme", a cerut în numele tuturor tinerilor Maro Angeloni, 25 de ani.

"În Cristos puteți găsi răspunsurile la întrebările care vă însoțesc pe drumul vostru... pășind cu Isus, trăind cu Isus", le-a spus papa, încurajându-i pe tineri să crească în prietenia cu Cristos prin lectura Evangheliei și a întregii Sfintei Scripturi, prin participarea frecventă la Liturghie, prin angajarea în cadrul comunității bisericești. I-a îndemnat apoi să nu cedeze mentalităților individualiste și egoiste și să se lase călăuziți de mărturia atâtor tineri care au atins ținta sfințeniei. (CC)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat