Înflăcărări

Searbăd, rece, incolor, inodor şi fără gust... sunt doar câteva din atributele cu care ne lamentăm la tot pasul. Ar prinde bine puţină înflăcărare sau o lumină din interior. Dar oare să fie suficiente astfel de vâlvătăi? "Ca focul de paie" este expresia prin care se indică inconsistenţa cea mai periculoasă. Cel mult pârjol şi nimic mai mult.

Referindu-se la profeţii din Vechiul Testament, în cartea sa Religie şi spirit, Lucian Blaga scrie: "Sufletul profeţilor este cuptorul de purificare şi de călire a ideii de divinitate". Altfel spus, cuptoare încinse şi nicidecum vâlvătăi. Iar cu privire la Blaise Pascal notează: "Pascal, genialul matematician şi gânditor, adâncul şi subtilul scriitor... pe un petic de pergament (...cusut în căptuşeala hainei...) a însemnat ceea ce a simţit într-o stare de extaz...: "Anul de graţie 1654, luni, 23 noiembrie, ziua sfântului Clement, papă şi martir... de la ora zece şi jumătate seara, până pe la douăsprezece şi jumătate. Foc!". Apoi frânturi de fraze: "Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob, nu al filozofilor şi al savanţilor. Certitudine, certitudine, sentiment, bucurie, pace". După care subliniază: "Scrisul acesta abrupt, sfâşiat de goluri şi cu pâlpâiri de flăcări... corespunde stării de extaz".

Acel foc interior şi pâlpâirile lui din scris... mai mult decât înflăcărări...

Pr. Cristian Chinez