Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Apostolul iubirii (VI)

Partea a doua din Evanghelia scrisă de sfântul apostol Ioan, numită și "Cartea semnelor" (1,19-12,50), este cea mai amplă. O atenție aparte merită capitolul al șaselea, numărând cele mai multe versete, 71, care, cu excepția a șase (16-21), sunt închinate lui Isus, pâinea vieții. Evanghelistul Ioan, ca de altfel și ceilalți trei evangheliști, relatează minunea înmulțirii pâinilor.

Mulțimile înfometate și însetate de dreptate erau în stare să-l asculte zi și noapte pe Isus care "vorbea ca nimeni altul" și pentru că se milostivea de cei bolnavi și năpăstuiți de duhuri rele.

După ce a promis femeii samaritene "apa vie care țâșnește spre viața cea veșnică" (In 4,14), inima preamilostivă a Învățătorului nu putea trece cu vederea trebuința hranei de întărire a trupului. Pentru iubirea și atotputernicia dumnezeiască au fost suficiente cele cinci pâini de orz și cei doi pești, pe care Andrei, fratele lui Simon Petru, le-a văzut la un băiat dintre cei mulți, pentru a sătura mulțimea în care numai bărbații erau în număr de 5.000. Apoi câtă delicatețe și grijă din partea lui Isus, care le spune ucenicilor "să adune bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!". Minunea era evidentă.

E remarcabilă mențiunea făcută de evanghelist: "Isus a luat pâinile și, mulțumind, le-a dat celor așezați" (v. 11). Sintagma "a mulțumi" (în grecește "euharistein"), folosită de Isus și în alte împrejurări, mai cu seamă la Cina cea de Taină, rămâne termen consacrat în Liturghia creștină, având în vedere transformarea substanțială a pâinii și vinului în trupul și sângele lui Isus Cristos, realitate exprimată cu toată tăria și claritatea în cuprinsul capitolului menționat: "Eu sunt pâinea vieții" (v. 35a). "Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică" (v. 54a).

Pentru fidelitatea cu care evanghelistul Ioan redă acest episod vital în religia creștină merită să i se dea și titlul de apostol euharistic.

Ca fiu testamentar al Maicii Preacurate, trăitoarea euharistică a Fiului lui Dumnezeu, apostolul vrea să ne mobilizeze pe toți frați ai săi, mărturisitori și trăitori ai prezenței reale a lui Isus în Euharistie, pentru ca, susținuți de Duhul adevărului și al iubirii, să ne bucurăm de viața nemuritoare.

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat