Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Ne-au scris de sărbători: Galina P. Pajura (București); Genoveva Ivan (Dărmănești); Antonia Ștefania Georgescu (Moinești); pr. Ioan Pop (Lugoj); Surorile Misionare (Butea); Surorile "Sfântul Carol Borromeu" (Gioseni); Congregația "Inimii Neprihănite" (Odorheiu Secuiesc); Acțiunea Catolică (Iași), Fam. Șpan Marin (Baia Mare). Vă mulțumim pentru gândurile trimise!

*Tereza Simon (Galați). "Sunt născută în satul Oțeleni, cu o populație majoritară de credință catolică, dar și o parte însemnată ortodoxă. La școală, dar și prin sat, noi, catolicii, eram numiți "unguri", cu toate că nu știa nimeni o boabă în limba ungurească; nici strămoșii noștri nu au vorbit altă limbă decât românește, dar apare un "dar", noi vorbeam cu un dialect denumit "siflant", deoarece în pronunțarea cuvintelor nu se foloseau literele j și ș. Din cărțile pe care le-am citit "Originea ceangăilor în Moldova" scrisă de pr. prof. Dumitru Mărtinaș (originar din Butea) sau "Originea catolicilor din Moldova" scrisă de pr. dr. Iosif Petru M. Pal se amintește de această vorbire cu accent numit "siflant". Eu nu am reușit să mă lămuresc cum a ajuns această populație catolică în Moldova, de unde a venit și de ce vorbește (sau vorbea) așa? Istoricii vremii nu au fost preocupați sau nu au fost pe placul autorităților de atunci să lămurească de unde venim noi. Altă situație este cu populația din zona Romanului și a Bacăului, populație care vorbește o limbă ungurească numită "ceangăiască". De unde a venit? De ce a venit? Când a venit? Cine a adus-o? Între aceste valuri de migrare a populației dintr-o zonă a țării în alta poate nu este nici o legătură decât faptul că are aceeași religie catolică".

Am înmânat scrisoarea dv. domnului Dănuț Doboș care lucrează în Departamentul de Cercetare Istorică al Diecezei de Iași. Iată răspunsul: "Apreciem interesul dv. pentru istoria catolicilor din Moldova, a căror origine constituie și subiectul lucrărilor aparținând lui Dumitru Mărtinaș și Iosif M. Pal, citate de dv. și care au argumentat științific originea română a majorității catolicilor din Moldova. Pentru a vă întregi informația în legătură cu această problemă puteți consulta și lucrările de specialitate aparținând autorilor Anton Coșa, Emil Dumea, Jean Nouzille pe care le puteți achiziționa de la toate librăriile catolice din Dieceza de Iași. De asemenea, puteți consulta monografiile apărute sub egida Departamentului de Cercetare Științifică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, alături de colecția revistei "Buletin istoric" numerele 1-11. Pentru cunoașterea în amănunt a elementelor de cultură aparținând catolicilor din Moldova vă puteți servi de magistrala lucrare "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare" aparținând prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, iar privitor la problema originii catolicilor în fiecare dintre localitățile menționate de dv., aflați informații complete în lucrarea lui Iosif Gabor "Dicționarul comunităților catolice din Moldova", tipărită la Bacău în anul 1996. În legătură cu termenul de "ceangău" folosit pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, acesta este o poreclă dată catolicilor din Moldova. Respectivul termen nu desemnează o etnie, care să se suprapună alteia pe care credincioșii catolici din Moldova o au: fie româna, germana, maghiara, poloneza, franceza, italiana etc. Indiferent de originea lor, catolicii din Moldova au folosit întotdeauna ca limbă de comunicare limba română, aceasta fiind folosită și ca limbă liturgică în Dieceza de Iași. Astăzi, majoritatea catolicilor din Moldova se consideră români, parte componentă a poporului român de confesiune catolică.

* Ioana Sora (Popești-Leordeni). Ne rugăm pentru dv., pentru învingerea răului și pentru problemele cu care vă confruntați. Dumnezeu este mare și, cu siguranță, vede și durerea unei mame. Pe de altă parte, dacă sunteți sigură de cele relatate, luați legătura cu Arhiepiscopia Romano-Catolică din București. Vă dorim ca Isus cel Înviat să vă aducă pace și bucurie în suflet.

* Dan Tibil (Baia Mare). "Eu personal aș vrea să știu câte ceva despre universitățile catolice în primul rând, și dacă spațiul o permite și despre învățământul gimnazial patronat de Biserica Catolică. Când și unde a apărut prima universitate? Care sunt cele mai vechi? Câte sunt în Europa și eventual și în alte țări din alte continente? Cum poți să ajungi să studiezi în aceste universități? Trebuie să fii neapărat catolic? Profesorii care predau sunt catolici? Etc.".

Din păcate, redacția revistei nu dispune de informațiile pe care le solicitați dv. Așa cum de altfel ați observat, puteți afla anumite răspunsuri căutând pe internet informații despre universitățile catolice din întreaga lume.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat