Versuri de Karol Wojtyla

Tatăl nostru

Deseori şi îndelung de undeva mă urmăreşte,
cu priviri ce chipul şi azi mi-l ţintuieşte.
Ştii tu oare, ştii tu, fratele meu,
cât de mult Tatăl nostru ne-a iubit şi ne iubeşte?

Nimeni nu ştie profunzimea acestor cuvinte
şi prin cât de mari suferinţe a trecut -
cauzele mai îndepărtate nu le cunoaştem
şi nici singurătatea de pe crucea de lemn.

Dar sângele care în pom a înflorit,
aşa cum truda dă rod în pâinea de mâine -
numai îndepărtarea aceea de Tatăl ceresc
şi-acel dureros înghioldit...

Pentru fraza: - De ce m-ai părăsit,
şi pentru al Mamei suspin: - Părinte,
două vorbe de pe buzele tale le-am reţinut:
Tatăl nostru - cele mai simple cuvinte.

* * *

Apleacă-te inimă

Domnul, când în inimă îl ai, e ca o floare
Ce tânjeşte după a soarelui căldură.
O, lumină, vino din adâncurile zilei de neînţeles
Ca pe al meu mal să sălăşluieşti.

Licăreşti nu prea aproape de ceruri
Şi nu prea departe.
Reţine, inimă, această privire,
La care întreaga veşnicie aşteaptă.

Apleacă-te, inimă, apleacă-te soare de pe culmi,
Înceţoşat într-ale ochilor străfunzimi.
Apleacă-te deasupra unei flori de neatins,
Apleacă-te deasupra unuia din trandafiri.

(Poezii alese, traducere de Nicolae Mareş)