Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREaTINULUI 
- Știri -

Știri externe

Biserica Catolică crește
În fiecare zi, 31.000 de persoane intră în marea "familie" a Bisericii Catolice, susține raportul anual "Starea misiunii globale" din 2011 (Status of Global Mission), potrivit căruia numărul catolicilor la nivel mondial a depășit un miliard și 160 de milioane de credincioși. Datele prezintă evoluția numerică a religiilor în ultimul deceniu. Dacă la începutul secolului trecut erau 1.600 de denominațiuni creștine separate, în prezent sunt circa 42.000, se afirmă în raport. Din 2001, în fiecare an au fost uciși din cauza credinței circa 270 de creștini. În 2011 circulau peste 1,741 miliarde de Biblii în întreaga lume. În fiecare an, 409.000 de creștini pornesc pentru a evangheliza într-o țară diferită de cea natală, fiind organizați în 4.800 de instituții misionare.

Rugăciuni pentru copii
"Ziua de rugăciune și acțiune pentru copii", cu tema "Oprirea violenței împotriva copilăriei", marcată simultan cu Ziua Mondială a Drepturilor Copilului, a fost celebrată la 20 noiembrie, la inițiativa Biroului Internațional Catolic al Copilăriei (BICE). S-a subliniat urgența și importanța rugăciunii și acțiunii precum și unele inițiative pentru a asigura celor mici o existență demnă. Potrivit ONU, 150.000 de copii, sub 15 ani, mor în fiecare an din cauza maltratărilor și peste 40 de milioane ar fi victime ale violenței fizice.

Tema ZMCS
"Tăcere și cuvânt: drum de evanghelizare": este tema aleasă de papa Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale (ZMCS) din 20 mai 2012. În gândirea papei, tăcerea nu este prezentată simplu ca o formă de contrapunere la o societate caracterizată de fluxul constant și imposibil de oprit al comunicației, ci ca un element necesar de integrare. Tăcerea, tocmai pentru că favorizează dimensiunea discernământului și a aprofundării, poate fi văzută ca un prim grad de primire a cuvântului. ZMCS, singura zi mondială stabilită de Conciliul Vatican II (în decretul Inter mirifica, 1963), este celebrată în multe țări, la recomandarea episcopilor lumii, în duminica dinaintea Rusaliilor.

ZMT Rio de Janeiro 2013
Arhidieceza de Săo Paulo a organizat, în ziua de 18 septembrie, o celebrare de primire a crucii Zilei Mondiale a Tineretului și a icoanei sfintei Fecioare Maria. Cu acest prilej, a fost lansat și situl oficial al ZMT: www.rio2013.com. Situl conține diferite secțiuni: prezentarea evenimentului, știri, program, multimedia, sfaturi utile și înregistrări. În cadrul audienței generale din 24 august, papa Benedict al XVI-lea a anunțat tema următoarei Zile Mondiale a Tineretului: "Mergeți și faceți ucenici toate națiunile! (cf. Mt 28,19)". În anul 2012, Dieceza de Iași va găzdui Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic din România în perioada 25-29 iulie.

Biserică devenită moschee
În Turcia, biserica "Sfânta Sofia" de la Iznik, construită în secolul al VI-lea de împăratul Iustinian după modelul bazilicii cu același nume din Constantinopol, actualul Istanbul, a devenit moschee. În anul 1331 fusese deja transformată în loc de cult musulman după cucerirea orașului Niceea, actualul Iznik, de către sultanul Orhan Gazi. În timpul războiului de independență turcă, izbucnit în 1919, edificiul a suferit grave daune. Redeschiderea pentru cultul musulman, după o lungă perioadă de restaurare, a avut loc la 2 noiembrie, când au fost chemați la rugăciune credincioșii musulmani. În interior, frescele care îi reprezintă pe Maica Domnului și apostolii au fost lăsate la locul lor.

Jubileu în Moldova
Biserica Catolică din Republica Moldova a sărbătorit, în perioada 27-29 octombrie, jubileul a 10 ani de la ridicarea Administraturii Apostolice de Chișinău la rang de dieceză. Jubileul a fost marcat de sfințirile de biserici la Ungheni (27 octombrie), Glodeni (28 octombrie) și Râșcani (29 octombrie). La celebrările prezidate de PS Anton Coșa, episcopul de Chișinău, printre invitați a fost și PS Aurel Percă.

Pelerinaj și canonizare
Pe urmele părintelui Alois Guanella au mers, în perioada 19-30 octombrie, cei 60 de pelerini din România care au avut ocazia să vadă locurile sale natale, câteva din operele sale și să participe la Liturghia din Piața "Sfântul Petru" în cadrul căreia Sfântul Părinte a proclamat trei noi sfinți, printre care și pe pr. Alois Guanella, fondatorul Congregației "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe", ce activează în Dieceza de Iași din anul 1993. La 13 noiembrie, surorile din România ale acestei congregații s-au adunat în catedrala din Iași unde PS Petru Gherghel a prezidat o Liturghie de mulțumire pentru darul ridicării la cinstea altarelor a fondatorului.

Seminariști misionari
Gabriel-Cătălin Păuleț și Corneliu Cucuteanu, doi studenți seminariști de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, aflați în anul de practică pastorală, au plecat spre Roma, la 18 noiembrie, însoțiți de pr. Claudiu Iștoc, directorul național al Operelor Pontificale Misionare, iar din capitala Italiei au plecat cu avionul miercuri, 23 noiembrie, spre misiunea din Coasta de Fildeș.

"Veți fi mărturisitori"
Sub egida Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, și directa coordonare a Conferinței Consiliului Episcopilor din Europa, s-a desfășurat, la Oradea, întâlnirea episcopilor catolici de rit oriental din Europa, în perioada 3-6 noiembrie. Tema acestei a 14-a reuniuni a fost "Veți fi mărturisitorii mei: noua evanghelizare în Bisericile Catolice de rit oriental din Europa". Din partea Vaticanului, a participat arhiep. Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare. Au fost invitați și episcopi romano-catolici, printre participanți fiind și PS Petru Gherghel.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat