Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Seminarul din Iași la 55 de ani de la redeschidere

Te Deum laudamus!
Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm!

Sub această egidă s-a comemorat, sâmbătă, 26 noiembrie, la Institutul Teologic din Iași, împlinirea a 55 de ani de la redeschiderea sa, în ziua de 26 noiembrie 1956.

Evenimentul se înscrie în seria de manifestări organizate de institut, cu ocazia anului jubiliar decretat de PS Petru Gherghel la împlinirea a 125 de ani de la înființarea Seminarului diecezan, în ziua de 29 septembrie 1886, prin grija primului episcop de Iași, Mons. Nicolae Iosif Camilli.

Simpozionul s-a deschis la ora 17.00, în prezența PS Petru Gherghel, a PS Aurel Percă, a pr. dr. Benone Lucaci, rectorul Institutului Teologic "Sfântul Iosif", a profesorilor, a seminariștilor și a surorilor din Seminar, precum și a numeroșilor oaspeți din Iași.

În cuvântul de deschidere, pr. Benone Lucaci a adus un pios omagiu celor care, în acele vremuri tulburi, s-au străduit să readucă "inima inimii noastre", așa cum este numit Seminarul diecezan, la locul său, în edificiul în care a funcționat înainte de închiderea sa, după instaurarea regimului comunist, în anul 1948. În primul rând a fost evocat venerabilul episcop PS Petru Pleșca, mare iubitor al Seminarului, care a muncit neobosit pentru ca Seminarul să-și recupereze sediul din Copou, avariat grav de bombardamentele din anul 1944, dar care, ulterior, fusese transformat în cămin studențesc al Institutului de Medicină și Farmacie din Iași. A fost pomenit, apoi, pr. Anton Trifaș, venerabil mărturisitor al credinței, căruia PS Pleșca i-a încredințat conducerea Seminarului. Pr. Trifaș și-a imprimat adânc amprenta în sufletul seminariștilor pe care, în condiții de persecuție, i-a călăuzit spre sfânta Preoție. El a fost supranumit doctor practicus, datorită spiritului practic ce îl anima în refacerea clădirii devastate și în reorganizarea vieții de seminar. Nu au fost uitați nici cei 81 de elevi și 20 de studenți care, în acel an, au intrat în Seminar, dintre care mulți au ajuns preoți.

Programul a continuat cu o conferință ținută de pr. dr. Fabian Doboș, profesor de istorie a Bisericii la institut și paroh la Târgu Frumos, care a avut ca temă: Dominic Jaquet și formarea intelectuală a tinerilor catolici moldoveni. Pr. Doboș, care a scris o lucrare de doctorat despre persoana și misiunea celui de-al doilea episcop al Diecezei de Iași, a scos în evidență viziunea, la vremea sa îndrăzneață, a episcopului elvețian, care dorea să creeze o elită de intelectuali catolici în dieceza sa, pentru care a zidit Institutul "Cipariu", sediu în care ulterior a fost mutat Seminarul diecezan. Deși aparent înfrânt în realizarea acestui proiect, gândul PS Jaquet a fost împlinit de actualul episcop de Iași, PS Petru Gherghel, care a susținut înființarea Facultății de Teologie Romano-Catolică în cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași.

Înainte de a trece la al doilea moment al manifestării, seminariștii și-au exprimat bucuria de a fi azi în acest Seminar, precum și recunoștința față de înaintașii care le-au creat condiții optime pentru formarea sacerdotală, prin interpretarea de cântece și poezii, compuse special pentru acest eveniment.

A doua conferință l-a avut ca invitat pe pr. drd. Alois Moraru, paroh la Roman "Fericitul Ieremia", care s-a remarcat prin numeroasele studii dedicate istoriei Seminarului din Iași. Pr. Moraru a vorbit despre Seminarul diecezan în vremuri de persecuție, mai exact despre perioada de suspendare a vieții Seminarului (1944-1956). Suspendat în anul 1944 din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, Seminarul a fost închis în anul 1948 de regimul comunist care s-a instalat în România, după încheierea războiului. A fost o perioadă zbuciumată, mai ales pentru tinerii seminariști care nu mai sperau să-și vadă împlinită chemarea de a fi preoți. Mulți s-au resemnat în fața noii situații, dar alții au stăruit și, pe căi știute doar de Domnul, au reușit să ajungă să-și împlinească visul. Dintre aceștia, câțiva mai sunt încă în viață și au fost invitați să dea o mărturie personală despre acele vremuri, dar și despre speranța care i-a ținut pe linia chemării și care, în ziua de 26 noiembrie 1956, i-a determinat să vină la Seminar, deși umbra securității comuniste se întindea peste tot.

Înainte de a trece la ultimul punct al programului, și anume cântarea imnului Te Deum laudamus în capela institutului, păstorul diecezei și-a unit glasul și inima cu cei prezenți în sală în imnul de laudă și recunoștință față de Providența divină care nu-și părăsește Biserica în momentele de persecuție, din contră, o asistă cu o și mai mare grijă și iubire. A subliniat, de asemenea, că spiritul de dăruire și abnegație al înaintașilor ar trebui să pătrundă și viața celor care slujesc și se formează actualmente în Seminarul din Iași.

Următorul moment al seriei de manifestări prilejuite de anul jubiliar va avea loc la 10 decembrie 2011, când se vor comemora 60 de ani de la moartea episcopului martir dr. Anton Durcovici.

Pr. Ștefan Lupu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat