Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Întâlnirea Națională a Familiilor

Reprezentanți ai familiilor catolice din diecezele romano-catolice și eparhiile greco-catolice din România și responsabili cu pastorația familiilor și-au dat întâlnire, în perioada 14-16 octombrie, la Șumuleu Ciuc, la Prima Întâlnire Națională a Familiilor Catolice din România, organizată de Conferința Episcopilor din România (CER), cu motoul: "Familie, devino ceea ce ești".

Evenimentul a fost coordonat de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, responsabil pentru pastorația familiilor în cadrul CER. Gazda întâlnirii a fost Dieceza de Alba-Iulia, moderator fiind pr. Fabian Măriuț.

La întâlnire a fost prezent și Mons. Livio Melina, rectorul Institutului Pontifical pentru Familii din Roma. Delegația Diecezei de Iași a fost compusă din 21 de persoane: familiile Apostu din Onești, Păduraru din Gioseni, Munteanu din Iași, Petruț din Piatra Neamț, Tyron din Suceava, nouă copii ai acestor familii și doi preoți, membri ai Comisiei pentru Anul Familiei, pr. Iosif Enășoae și pr. Petru-Sebastian Tamaș. Participarea delegației Diecezei de Iași a fost sprijinită de Parohia Săbăoani prin pr. Toma Encuță.

Vineri seara (14 octombrie), reprezentanții delegațiilor au prezentat componența acestora și activitatea desfășurată la nivel diecezan și eparhial cu și pentru familii.

Sâmbătă (15 octombrie) a vorbit prof. Robert Lazu, filozof și teolog catolic, soț și tată a șase copii, despre "Familiaris consortio. Biserica și criza familiei în Europa de azi". Au urmat mărturia unei familii din Reșița care s-a întors de la moartea spirituală la viață (devenind apoi implicată în viața parohiei), discuțiile în grupuri mici pe marginea celor prezentate și sfânta Liturghie în rit greco-catolic. După-amiază, PS Cornel Damian a amintit legătura profundă dintre familie și Euharistie.

Dr. Florin Ardelean, pornind de la date statistice din ultimii 20 de ani privind natalitatea, vârsta femeilor și bărbaților care se căsătoresc, numărul femeilor care folosesc pilula, a pus un diagnostic familiei de azi: familia s-a schimbat radical, cu mari șanse ca situația să fie identică și în comunitățile catolice. Pr. Francisc Ungureanu a precizat că familia trebuie să se implice în societate și politică.

A fost prezentată a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor care va avea loc la Milano în perioada 28 mai - 3 iunie 2012, cu titlul: "Familia, muncă și sărbătoare", cât și cartea care conține traducerea celor zece cateheze care vor avea loc în acea perioadă. S-a arătat necesitatea unei întâlniri naționale a familiilor din eparhiile și diecezele României, cât și desemnarea unui grup de coordonare la nivel național a viitoarelor activități cu privire la pastorația națională a familiilor. Programul a continuat cu adorația euharistică. Seara a fost un program artistic organizat de două surori cu și pentru copiii prezenți.

Duminică (16 octombrie) au fost doi profesori de la Institutul "Ioan Paul al II-lea" din Roma: Mons. Livio Melina, rectorul institutului, și prof. Hose Noriega Bastos, care s-au completat reciproc prezentând temele: "Familia, drum al Bisericii în magisteriul papei Ioan Paul al II-lea și al papei Benedict al XVI-lea" și respectiv "Darul iubirii și edificarea vieții de familie". Au urmat discuții în grupuri mici.

Încheierea a fost marcată prin sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Jakubyni Gyorgy, episcop de Alba-Iulia, care în omilie i-a îmbărbătat pe familiștii prezenți să meargă pe calea sfințeniei.

Iuliana și Cristian Petruț



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat