Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Anul Credinței

"Porta fidei (Poarta credinței)", astfel se intitulează scrisoarea apostolică a papei Benedict al XVI-lea publicată luni, 17 octombrie, prin care se anunță proclamarea Anului Credinței începând cu 11 octombrie 2012, în cea de-a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II. Tot atunci se vor împlini 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice, iar în aceeași lună va fi și Adunarea Generală a Sinodului Episcopilor, cu tema "Noua evanghelizare pentru transmiterea credinței creștine". Papa recomandă Catehismul Bisericii Catolice pentru redescoperirea conținuturilor credinței. Despre semnificația acestei inițiative, care se va încheia la 24 noiembrie 2013, redăm o parte a răspunsurilor oferite la Radio Vatican de Mons. Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti (Italia), intervievat de Amedeo Lomonaco.

- Ce reprezintă Anul Credinței?

Este un timp al redescoperirii avântului misionar al Bisericii care se naște din bucuria de a fi întâlnit darul lui Dumnezeu și din dorința de a comunica această bucurie tuturor și în special acelora care par a fi departe, indiferenți, distrați sau care nu cunosc marele dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut în Cristos. Așadar, un an în care să se celebreze credința, dar și un an în care să se ofere credința, să se mărturisească în mod credibil, cu reînnoit avânt și convingere, pentru ca poarta credinței să se deschidă pentru toți aceia care, cu libertatea și onestitatea inimii, sunt în căutare.

- Pentru a parcurge această cale - spune Sfântul Părinte - este necesară cunoașterea conținutului credinței, pentru a adera cu inteligență și voință la ceea ce propune Biserica...

Sfântul Părinte atrage atenția asupra necesității ambelor operațiuni: este necesar ca aceia care cred și aceia care sunt în căutare să cunoască în profunzime conținuturile credinței. În acest sens, papa amintește Catehismul Bisericii Catolice și, pe de altă parte, indică faptul că acest conținut al credinței trebuie parcurs pe o cale a libertății, punând în joc propria persoană. Cred că este foarte frumoasă și atenția față de acest al doilea aspect, pentru că pune în lumină importanța pe care fiecare, în propria libertate, se pune în joc pe sine, prin acceptarea și curajul credinței.

* * *

"Vom avea ocazia de a mărturisi credința în Domnul Înviat în catedralele noastre și în bisericile din toată lumea; în casele noastre și în familiile noastre, pentru ca fiecare să simtă puternică exigența de a cunoaște mai bine și de a transmite generațiilor viitoare credința din totdeauna" (Porta fidei, 8).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat