Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Ziua Mondială a Misiunilor

Așa cum m-a trimis Tatăl...

Pentru mulți creștini, luna octombrie a devenit timpul mai intens de reflecție și mai concret în a fi solidari cu cei ce activează în misiuni, și care, în ciuda atâtor dificultăți, lucrează cu dragă inimă pentru răspândirea evangheliei.

Mesajul pe care Sfântul Părinte ni-l adresează în acest an pentru cea de-a 85-a Zi Mondială a Misiunilor (23 octombrie) amintește de cuvintele Mântuitorului adresate ucenicilor după Învierea sa: "Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi" (In 20,21). În introducerea mesajului Sfântul Părinte evidențiază aportul papilor precedenți, care au entuziasmat și motivat spiritul misionar, pentru că însăși credința se întărește dăruind-o!

Metoda de a dărui credința ține de două modalități: a merge și a vesti! Mergeți... este îndemnul care îl auzim la sfârșitul oricărei celebrări euharistice, ce ne trimite "în lume" pentru a mărturisi ceea ce am experimentat. De aceea este esențial a-l întâlni pe Cristos atât în rugăciune, cât și în celebrarea sacramentelor, pentru că Domnul cel viu dă adevărata forță de a depăși orice obstacol. Toți cei care l-au întâlnit pe Domnul înviat au simțit nevoia de a-l vesti altora, așa cum au făcut cei doi discipoli din Emaus.

Vocația proprie a Bisericii este aceea de a fi misionară. Ea există pentru a evangheliza. Aceasta este identitatea sa cea mai profundă. Biserica este misionară, pentru că duce "vestea cea bună" tuturor. Destinatarii vestirii evangheliei sunt toate popoarele. Evanghelia nu este un bun exclusiv al celui care a primit-o, ci este un dar care trebuie împărțit, o frumoasă veste care trebuie comunicată.

Deși sunt două milenii de creștinism, activitatea misionară este încă la începuturi. Aceste începuturi nu trebuie să le înțelegem ca și cum misiunea și-ar fi pierdut din urgență, sau că nu s-au făcut progrese. Dimpotrivă, spre surprinderea noastră, după două mii de ani există popoare care nu-l cunosc și încă nu au ascultat mesajul său de mântuire. Nu putem trece cu vederea schimbările culturale și mișcările de gândire din societățile tradiționale creștine care împiedică spiritul misionar. Și aceasta se poate vedea în stilul de viață care face abstracție de mesajul evanghelic; de exemplu: scopul vieții se caută în bunăstarea proprie, câștigul facil, căutarea carierei și a succesului, chiar cu riscul de a ignora valorilor morale.

În fața acestor pericole trebuie să ne implicăm cu toții pentru că evanghelia este coresponsabilitatea tuturor botezaților, adică a celor ce au devenit un "neam ales,... națiune sfântă, popor luat în stăpânire de Dumnezeu" (1Pt 2,9). Evanghelizarea este un proces complex și cuprinde diferite elemente. Ea nu poate fi limitată la câteva momente și ocazii deosebite. Dimensiunea misionară a Bisericii este esențială și de aceea trebuie să fim interesați de activitatea misionară în mod constant, ca parte integrantă a vieții creștine.

Obiectivul Zilei Mondiale a Misiunilor este acela de a susține și consolida instituțiile care asistă și susțin în mod permanent și constant lucrătorii misionari (cateheții, preoții, laicii). Nu trebuie uitat faptul că împreună cu evanghelizarea trebuie susținute proiectele care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață, lupta împotriva sărăciei, acces la serviciile sanitare esențiale și multe altele care ajută la instruire. Așadar, creștinul care ajută și susține activitatea misionară devine constructor al comuniunii, al păcii și al solidarității pe care Cristos ni le-a dăruit.

Într-un mod cu totul special, Centrul Misionar împreună cu preoții și toate persoanele din misiuni mulțumește din inimă tuturor binefăcătorilor care au ajutat și susțin în moduri diverse activitățile noastre misionare.

Pr. Valentin Aenoaei



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat