Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

La Salette

La Salette poate fi considerat al doilea loc de pelerinaj al Franței, după Lourdes. Situat într-un loc pitoresc, pe vârf de munte, sanctuarul se află în sud-vestul Franței, pe drumul dintre Grenoble și Gap. Mergând dinspre Grenoble, în localitatea Corps se virează la dreapta și, pe un drum de munte, cu multe serpentine, se urcă 14 km până la locul aparițiilor.

Totul a început la 19 septembrie 1846, pe vârfurile Alpilor, deasupra satului La Salette-Fallavaux. Era pe la ora 15.00, când doi copii păstorași, care păzeau vacile, Maximin Giraud (11 ani) și Mélanie Calvat (14 ani), au întâlnit o "Doamnă frumoasă" plângând, toată îmbrăcată în lumină, care îi acoperea pe toți trei și izvora dintr-un mare crucifix pe care Doamna îl avea la piept. Pe cruce era atârnat un clește și un ciocan. La gât purta un lanț destul de greu și era înconjurată de o mulțime de trandafiri. Ea le-a încredințat un mesaj de convertire pentru toate popoarele.

Vestea aparițiilor s-a răspândit repede. Tatăl lui Maximin, care era un necredincios, s-a convertit la 8 noiembrie în același an. La 31 mai 1847, când s-a instalat crucea de pe munte, au participat 5.000 de pelerini. La 19 septembrie 1847, primul aniversar al apariției, au fost prezenți peste 50 000 de credincioși. La 19 septembrie 1851, după o cercetare și anchetă riguroasă, episcopul de Grenoble, Philibert de Bruillard, a recunoscut autenticitatea aparițiilor. Într-un document oficial, păstrat la Roma, episcopul afirma: "Apariția prezintă în sine toate caracteristicile adevărului. Așadar, toți creștinii sunt încredințați că pot să accepte fără dubiu și cu certitudine prezența aici a Maicii Domnului... Recunoscători bunătății lui Dumnezeu și Fecioarei Maria, autorizăm evlavia către Maica Domnului de la La Salette...". Mai târziu, în anul 1855, noul episcop de Grenoble, după o nouă anchetă, confirmă declarația predecesorului său și spune: "Misiunea păstorașilor s-a încheiat, aceea a Bisericii începe".

Una dintre ideile dominante ale mesajului este păstrarea duminicii: "V-au fost date șase zile pentru a lucra, a șaptea fiindu-mi rezervată..., dar voi nu recunoașteți acest lucru...". O altă idee persistentă în mesaj este importanța rugăciunii și a Liturghiei duminicale: "Trebuie să vă rugați mai bine, seara și dimineața.... În timpul verii merg la Liturghie doar câteva femei în vârstă, iar ceilalți lucrează în fiecare duminică..., iar iarna, când nu știu ce să facă acasă, merg la Liturghie doar pentru a face glume despre religie...".

Un mare susținător al aparițiilor de la La Salette, dar și al mesajului de aici, a fost sfântul Ioan Maria Vianney.

Sanctuarul este situat în apropierea locului aparițiilor, la 1.800 m altitudine, într-un peisaj montan unic, greu de descris în cuvinte. Construcția bazilicii a început în anul 1852 și s-a terminat în anul 1865. A fost declarată basilica minor, în anul 1879. Este o biserică destul de simplă, cu două turnuri deasupra intrării. Interesant este mozaicul de deasupra altarului, în care este reprezentat Isus pantocrator.

În anul 1996, când se sărbătoreau 150 de ani de la apariții, fericitul papă Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea trimisă episcopului de Grenoble, afirma: "În acest pământ binecuvântat, în urmă cu 150 de ani Maria și-a prezentat mesajul său. Același mesaj este valabil și azi pentru atâția pelerine care urcă spre acest sanctuar... Îi încurajez pe toți să prezinte Fecioarei Maria durerile și speranțele lumii de azi... Pelerinii care vin aici să fie martori ai reconcilierii pentru toate persoanele, familiile și popoarele".

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat