Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- E bine de stiut -

Misionarii Verbiți

În sărbătoarea Nașterea Sfintei Fecioare Maria (8 septembrie), cei 6.400 de misionari verbiți răspândiți în peste 70 de țări în lume au amintit ziua întemeierii congregației, care a avut loc la 8 septembrie 1875, prin opera sfântului Arnold Janssen, care a spus: "Dacă aceasta este opera lui Dumnezeu va avea un viitor și va depăși toate dificultățile, altfel vom recunoaște că am greșit și ne vom bate pieptul!". Misionarii Verbiți sunt prezenți și în România, având o casă de reculegere la Traian și o casă de formare la Cordun.

Arnold Janssen s-a născut la 5 noiembrie 1837 la Goch (Germania). La 15 august 1861 a fost sfințit preot pentru Dieceza de Münster. În 1873 a întemeiat publicația "Micul mesager al inimii lui Isus". Prin inaugurarea unei case de formare în Steyl, ziua de 8 septembrie 1875 a devenit ziua de întemeiere a Congregației Misionarii Cuvântului Divin. După patru luni a deschis o tipografie proprie. În anul 1885, la primul capitul general, comunitatea s-a constituit ca o congregație misionară cu numele de Societatea Cuvântului Divin (SVD, Societas Verbi Divini), cu misiunea de a vesti evanghelia printre necreștini. La 8 decembrie 1889 a întemeiat Congregația Misionară "Slujitoarele Duhului Sfânt". În 1896, pr. Arnold a întemeiat congregație de clauzură "Slujitoarele Duhului Sfânt de Adorație Perpetuă". A murit la 15 ianuarie 1909. Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat sfânt, la 5 octombrie 2003.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat