Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Săbăoani: La 180 de ani

La 8 km depărtare spre nord de orașul Roman se află localitatea Săbăoani, cu peste 9.000 de locuitori. Anul acesta s-au împlinit 180 de ani de la răscoala localnicilor împotriva ocupației rusești. Cu această ocazie, în centrul localității, la 7 august, a fost dezvelit și sfințit un monument. Numele a 40 de persoane care au murit în răscoala din 1831 au fost notate pe acest monument realizat de sculptorul Florin Zaharescu.

La 24 aprilie 1831 s-a petrecut un episod unic în istoria Moldovei.

Regulamentul organic le impunea țăranilor mărirea impozitelor, a numărului zilelor de clacă, a birului. Nemulțumirea a atins punctul culminant când li s-a cerut să-și dea copiii la oaste. La 80 de oameni trebuiau să dea unul, care să rămână în armată trei ani. Pentru ei era prea mult. Satele din jurul Romanului s-au grupat, încă de la începutul anului 1831, în jurul Săbăoaniului, fiind localitate centrală și cea mai mare din zonă (peste 230 de gospodării).

La 20 februarie 1831, satele Răchiteni, Adjudeni, Buruienești, Luțca, Tămășeni, Sterpu, Rediu, Sagna, Fârtești, Oțeleni, Săbăoani, Pildești și Gherăești au semnat un document prin care se obligau să nu dea oameni pentru armată. În cazul în care un sat nu și-ar fi respectat angajamentul, celelalte i-ar fi dat foc. Conform unui raport al viceconsulului prusian la Iași, satele se anunțau între ele prin semnale. Nimeni nu era lăsat să intre în sat, fiecare purta arma care i se potrivea (secure, furcă, sapă, hârleț etc.), precum și o legătură de fân cu care trebuia să dea foc satului în caz că erau nevoiți să-l părăsească.

Garnizoana militară rusească din Roman a trimis la Săbăoani 300 de husari, care, când au văzut mulțimea de oameni adunați în sat, s-au retras.

Luni, 24 aprilie 1831, după Duminica Tomei, au fost trimiși 1.000 de infanteriști însoțiți de 500 de cavaleri. După ce au simulat că se întorc spre Roman pentru a-i deruta pe oameni, au intrat în sat și au înconjurat cimitirul care avea în centru biserica. Aici erau refugiați țăranii din Săbăoani și din satele vecine. Este vorba de cimitirul vechi care împrejmuia biserica anterioară celei actuale.

Comandantul armatei rusești a încercat să rezolve conflictul explicând oamenilor că recrutarea era necesară pentru binele țării. La răspunsul negativ al țăranilor, armata a tras trei salve pentru intimidare. Mulțimea a trecut la atac folosind pietre, ciomege, cuțite etc. Vreme de 20 de minute s-a dat o luptă corp la corp, după care pe turnul bisericii și-a făcut apariția steagul alb de pace și supunere.

Conform relatării trimise la Roma de superiorul catolicilor, în timpul încăierării au fost uciși doi ofițeri ruși, 30 de țărani din Săbăoani, patru din Pildești, trei din Gherăești, unul din Barticești, unul din Prăjești și cinci ortodocși. Majoritatea au murit în biserică. Au fost răniți grav alți 35, care au murit în zilele următoare.

În cimitirul vechi din Săbăoani au fost înmormântați 40, cărora li se cunosc numele și vârsta. Numele lor, preluate din arhiva parohiei, au fost înscrise pe noul monument. Celor 24 de eroi din sat, care au murit la 24 aprilie 1831, li se adăugă alți opt decedați în zilele următoare (30 aprilie - 26 mai) din cauza rănilor. Alți opt morți sunt din celelalte sate (cinci din Gherăești, doi din Iugani și unul din Prăjești). În total, pe monument sunt notate 31 de persoane căzute la locul de luptă și nouă decedate în următoarele zile. Printre ei se află tineri cu vârsta de 16 sau 17 ani, dar și vârstnici de 60 sau 80 de ani.

În memoria celor căzuți, episcopul Aurel Percă (născut în localitatea Săbăoani) împreună cu un sobor de preoți, după ce au dezvelit și sfințit monumentul, au săvârșit o Liturghie cu slujbă de pomenire. Comemorarea a adunat întreaga comunitate la monument și apoi în biserica "Sfântul Mihail, Arhanghelul". Oamenii s-au rugat și și-au amintit de cei care s-au ridicat împotriva nedreptăților.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat