Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Cursuri de formare: Preotul și familia creștină

În luna septembrie, Episcopia de Iași, prin Oficiului pentru Cler, a organizat la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași cursuri de formare teologică, pastorală și spirituală pentru toți preoții angajați în activitatea pastorală. Având ca temă "Preotul și familia creștină: colaboratori în ogorul Bisericii și martori ai împărăției lui Dumnezeu în lume", în cadrul acestora s-a analizat cum se poate ajunge la o mai bună și strânsă colaborare dintre preoți și familiile creștine în principalele domenii de activitate ale Bisericii: viața liturgică, activitățile pastoral-educative și social-caritative. Cursurile s-au desfășurat pe parcursul a trei serii (a câte 75 de preoți): I: 5-9 septembrie, II: 12-16 septembrie, III: 19-23 septembrie. Mai jos sunt redate câteva impresii ale participanților.

Seria I

M-am simțit obiectul grijii sfintei Maici Biserici locale de Iași prin organizarea de către episcopul nostru de Iași, Petru Gherghel, a acestor cursuri.

Am putut observa interesul manifestat de preoții participanți prin atenția, participarea activă și intervențiile lor.

Am apreciat grija deosebită a părintelui Eduard Soare, responsabilul cu Oficiul pentru Cler în dieceză, precum și a tuturor preoților relatori, din țară și din străinătate.

A fost edificatoare prezența continuă în mijlocul nostru a ambilor sau a unuia dintre episcopii noștri la toate cursurile, la sfânta Liturghie, la masă și chiar în timpul pauzelor. Ar fi fost de dorit ca același lucru să-l facă și preoții profesori din Seminar, chiar dacă nu erau direct implicați în desfășurarea cursurilor.

Demne de apreciat au fost atelierele cu grupul mare de preoți (aproximativ 80) în care s-a putut discuta, comenta, face adăugiri, împărtășiri de opinii și experiențe, dar cred că poate fi considerată o lipsă faptul că nu am avut parte de atelierele pe grupuri mici, care să fie urmate de atelierele pe grupul mare de preoți.

De un real folos a fost prezența invitaților, specialiști, fie laici, fie preoți, din țară sau din străinătate.

M-am bucurat când, la sfârșitul fiecărui curs, aveam ca pe ceva ce trebuia să urmeze neapărat cuvintele episcopilor noștri, constituindu-se ori într-o încurajare, ori într-o îndrumare părintească pastorală.

În concluzie, zilele de formare au fost, așa cum nota episcopul Petru în cuvântul final, o reîmprospătare și o îmbogățire a cunoștințelor și experiențelor noastre pastorale legate de tema anilor dedicați familiei și căsătoriei creștine în dieceza noastră.

Pr. Pavel Chelaru

* * *

Seria a II-a

Cele aproape o sută de ore petrecute de aproximativ 75 de preoți, diecezani și franciscani, în Seminarul din Iași, în perioada 12-16 septembrie, au fost caracterizate nu doar de emoția retrăirii atmosferei din anii de formare seminarială, ci mai ales de bucuria revederii cu colegii de clasă, dar și cu cei mai mici sau mari, alături de care a avut loc instruirea în drumul spre Preoție.

Concluziile finale au fost presărate cu numeroase intervenții din partea participanților, punând în comun "experiența și pregătirea noastră..., pentru ca parohiile noastre să aibă familii bune, de care să depindă viitorul Bisericii și al lumii", așa cum a conchis episcopul Petru Gherghel. Preasfinția sa a prezidat sfânta Liturghie de final, când i-am mulțumit lui Dumnezeu și organizatorilor pentru zilele frumoase și utile petrecute în Seminarul din Iași.

Pr. Alois Moraru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat