Apostolul neamurilor (XXXIII)

"Morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus" (Rom 6,11).

Privind creştinismul în ansamblul său, în strânsă legătură cu acela al cărui nume îl poartă (creştin de la Cristos), s-ar putea naşte întrebarea: Ce ar fi această religie fără învierea fondatorului? Răspunsul e simplu: o religie interesantă alături de atâtea altele, consemnate în istoria religiilor.

Învierea lui Cristos prin puterea dumnezeiască pecetluieşte adevărul creştinismului ca singura religie a unicului Dumnezeu în natură şi întreit în persoane.

Întrucât opera răscumpărătoare a lui Cristos este universală, toţi oamenii sunt chemaţi să se împărtăşească din ea: Veniţi de luaţi lumină! Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!

O cercetare sinceră a existenţei umane scoate la iveală cei doi poli care o caracterizează: viaţa şi moartea pe orizontală, moartea şi viaţa pe verticală. În lumina Învierii, verticala este primordială, pentru că ne plasează pe orbita eternităţii, a nemuririi. Sfântul apostol Paul o descrie magistral în Scrisoarea către Romani, capitolul al 6-lea, versetele 8-11: "Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu el, ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui" (v. 8-9).

Oricine se ataşează de Cristos este conştient că trăirea cu, în, prin şi pentru Cristos include moartea pentru păcat. Este, de fapt, obiectivul cel mai important al exercitării terestre. Meditarea lui atentă, plină de speranţă şi încredere în ajutorul harului, este puterea şi bucuria noastră, sintetizată în încurajarea reciprocă pe care ne-o adresăm, spunând: Cristos a înviat! Adevărat a înviat, aleluia!

P.A.D.