Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Rugăciuni și jertfe pentru misiuni și misionari

Anul acesta, timpul de pregătire de dinaintea marii sărbători a Paștelui a fost pentru noi un prilej de rugăciune și de jertfă în folosul misiunilor și al misionarilor. Copii, tineri sau oameni cu părul cărunt și-au unit glasurile în rugăciune, ori au făcut un mic sacrificiu cu gândul la cei pentru care Paștele nu aduce niciodată o masă copioasă sau daruri, ci strict mesajul de speranță al Mântuitorului.

În Parohia Buhonca, Agnesa Husaru, profesoara de religie a celor aproape 80 de copii din clasele I-VIII, i-a implicat pe elevi într-o acțiune în care au fost împletite munca, rugăciunea și jertfa. Copiii au pictat, cum s-au priceput mai bine, peste 150 de ouă, iar apoi le-au pus în vânzare și banii obținuți au fost depuși în contul Centrului Misionar Diecezan (CMD). "Copiii au învățat că o faptă bună cere efort. Eu am fost mișcată de generozitatea lor. Una dintre fetițe a pictat nouă ouă, deși două ar fi fost suficiente conform înțelegerii pe care o făcusem cu ei, dar ea mi-a spus cu mult entuziasm că vrea să dea tot ce poate pentru misionari pentru că nimic nu-i prea mult", a mărturisit Agnesa Husaru la finalul acestui proiect.

La Gioseni, la inițiativa sorei Emanuela, orchestra "Glasul instrumentelor" de la Școala "Ion Strat" a înregistrat un CD și un DVD "O inimă, un cântec, un zâmbet". Orchestra formată din 50 de copii au cântat la chitară, la flaut și la instrumente de percuție melodii de post și de Paști. CD-urile și DVD-urile au fost vândute, iar banii obținuți sunt destinați copiilor din continentul african care duc lipsă de apă, hrană și medicamente.

Asemenea lor, copii și tineri din Parohiile Gherăești, Tețcani, Iugani, Iași "Sfânta Tereza", Oituz, Horgești, Gheorghe Doja și multe altele au găsit modalități prin care să dăruiască ceva pentru misiuni și misionari. Sub îndrumarea preoților, a persoanelor consacrate și a laicilor voluntari, ei au făcut mărțișoare, au organizat concerte, au confecționat semne de carte pe care le-au vândut în mijlocul comunităților proprii și chiar dincolo de ele.

La Roman, Congregația "Iosefinii lui Murialdo" și CMD au invitat aproape 50 de credincioși în jurul unei mese - "Cina săracului", unde au mâncat aproape la fel de simplu cum se mănâncă în țările de misiuni - câteva linguri de orez, pentru ca la final să ofere ceva în folosul misionarilor. "Cina săracului" a fost precedată de un moment de rugăciune prezidat de părintele Claudiu Iștoc, directorului CMD, și de vizionarea unui film documentar despre viața din misiuni.

În alte parohii, Calea crucii a fost prilej de a medita nu doar la suferințele Mântuitorului, ci și la cele pe care le îndură comunitățile pe care le păstoresc misionarii români. La Roman, foarte mulți tineri din oraș s-au reunit pentru o rugăciune în comun în folosul misionarilor, în vreme ce comunitatea din Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău a donat toate colectele din zilele de miercuri și de vineri din timpul Postului Mare pentru proiectele din Africa și din America de Sud.

Inițiative în folosul misionarilor au avut și românii aflați la mare depărtare de casă. "M-am aflat în perioada Postului Mare în comunitatea de români de la Biserica "Ss. Sebastian & Pancras" din Londra, păstorită de părintele Robert Mățău, prilej cu care s-a făcut o colectă generoasă în folosul misiunilor. Părintele i-a îndemnat pe copii să renunțe la câteva dulciuri, pe bărbați, la o sticlă de bere și tot așa, iar oamenii au oferit cu multă generozitate sume care au plecat deja spre comunitățile pe care le păstoresc preoții misionari din Kenya, Coasta de Fildeș și Ecuador. Solidaritatea umană este extraordinară, mai ales că se manifestă într-o perioadă cu dificultăți financiare pentru tot mapamondul", mărturisește părintele Isidor Mârț, director adjunct al CMD.

Mihaela Osoianu Berneagă



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat