Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- E bine de stiut -

Ajutor pentru credința noastră

La 4 decembrie 1963, părinții Conciliului Vatican II semnau Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială, prin care învață că "dintre minunatele descoperiri ale tehnicii... Biserica le primește și le urmărește cu o solicitudine deosebită pe acelea care privesc mai direct sufletul omenesc și au deschis căi noi de a comunica mai ușor".

Pentru a evidenția și mai mult importanța mijloacelor de comunicare, la 1 mai 1967, papa Paul al VI-lea a instituit Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, celebrată pentru prima dată la 7 mai 1967 și de atunci an de an în duminica de dinaintea solemnității Rusaliilor.

Important este și mesajul pe care suveranul pontif îl transmite pentru această zi, mesaj care din anul 1986, prin voința papei Ioan Paul al II-lea, este dat la 24 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales, patronul ziariștilor.

Cea de-a XLIV-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale va fi la 16 mai, iar mesajul Sfântului Părinte ne invită pe fiecare "să percepem cu înțelepciune oportunitățile singulare oferite de comunicarea modernă" și să fim vestitori pasionați ai credinței și pe acest tărâm al actualelor mijloace de comunicare.

E ocazie potrivită să ne verificăm și să vedem cât din ceea ce folosim (tv, radio, internet) e pentru creșterea credinței noastre. De ce nu ar fi mai multe situri și bloguri creștine, catolice? De ce vorbim atât de mult despre diverse lucruri (pe email, messenger, facebook etc.) și atât de puțin despre Dumnezeu?

Pr. Laurențiu Dăncuță



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat