Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREaTINULUI 
- Actualitatea -

Anuarul pontifical 2010

Anuarul pontifical 2010 a fost prezentat Sfântului Părinte, în ziua de 20 februarie, de Eminența sa cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat, și de Excelența sa Mons. Fernando Filoni, substitut la Secretariatul de Stat pentru Probleme Generale.

Din lectura volumului se pot nota câteva noutăți referitoare la viața Bisericii Catolice în lume, începând din anul 2009. În timpul anului au fost înființate de Sfântul Părinte opt noi sedii episcopale și o prelatură; au fost ridicate o prelatură la rangul de dieceză și trei prefecturi la rangul de vicariate apostolice. În total au fost numiți 169 de noi episcopi.

Datele statistice, referitoare la anul 2008, furnizează o analiză sintetică a principalelor dinamici referitoare la Biserica Catolică în cele 2.945 de circumscripții ecleziastice de pe planetă.

În perioada 2007-2008, credincioșii botezați din lume au trecut în ansamblu de la aproape 1.147 de milioane la 1.166 de milioane, cu o creștere absolută de 19 milioane de credincioși și în procent de 1,7%. Confruntând aceste date cu evoluția populației mondiale în aceeași perioadă, care a trecut de la 6,62 de miliarde la 6,70 de miliarde, se observă că incidența catolicilor la nivel planetar a crescut ușor, de la 17,33% la 17,40%.

Între 2007-2008, numărul episcopilor a crescut în mod global cu 1,13%, trecând de la 4.946 la 5.002. Creșterea este semnificativă în Africa (+1,83%) și în Americi (+1,57%), în timp ce în Asia (+1,09%) și în Europa (+0,70%) valorile se plasează sub media în ansamblu. Oceania înregistrează în aceeași perioadă un nivel de variație de -3%. Aceste dinamici diferențiate nu au provocat însă variații substanțiale în distribuirea episcopilor pe continent.

Situația numerică a preoților, atât diecezani cât și călugări, continuă să arate, la nivel general, o evoluție pozitivă, dar moderată și oricum în jurul a 1% în perioada 2000-2008. De fapt, numărul preoților, diecezani și călugări, a crescut în cursul ultimilor nouă ani, trecând de la 405.178 în anul 2000 la 408.024 în anul 2007 și la 409.166 în anul 2008. Distribuirea clerului între continente, în anul 2008, este caracterizată de puternică prevalență a preoților europeni (47,1%), cei americani sunt 30%; clerul asiatic ajunge la 13,2%, cel african la 8,7% și cel din Oceania la 1,2%.

Între 2000 și 2008 nu a variat incidența relativă a preoților în Oceania; în schimb a crescut numărul fie al clerului african, fie al celui asiatic și al preoților americani, în timp ce clerul european a coborât în mod vizibil de la 51,5% la 47,1%.

Printre figurile de lucrători călugări care se alătură activității pastorale a episcopilor și a preoților, călugărițele cu profesiune constituie grupul cel mai mare numeric. Numărul acestor călugărițe, care în lume era de 801.185 în anul 2000, a scăzut progresiv, așa încât în anul 2008 erau 739.067 (cu o diminuare relativă în această perioadă de 7,8%). Trebuie spus că grupurile cele mai numeroase de călugărițe cu voturi se află în Europa (40,9%) și în America (27,5%) și că scăderile de importanță mai mare s-au manifestat la fel în Europa (-17,6%) și în America (-12,9%), precum și în Oceania (-14,9%), în timp ce în Africa și în Asia există creșteri însemnate (+ 21,2% pentru Africa și + 16,4 pentru Asia), care contrabalansează diminuarea amintită mai sus, dar nu până acolo încât s-o anuleze.

La nivel global, numărul candidaților la preoție a crescut, trecând de la 115.919 în anul 2007 la 117.024 în anul 2008. În ansamblu în cei doi ani a fost o rată de creștere de circa 1%. Această variație relativă a fost pozitivă în Africa (3,6%), în Asia (4,4%) și în Oceania (6,5%), în timp ce în Europa s-a înregistrat o scădere de 4,3%. În schimb, America prezintă o situație aproape staționară.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat